Ce este sufletul?

[Mihaela Moşneanu]

Dintre multe gânduri ce umblă călătoare

prin conştiinţa mea veşnic nelămurită,

puse şi învârtite pe mosorul minţii mele

m-a invadat unul aparte,

sau mă rog, aşa cred eu că este,

gândul acesta nu-mi dă pace

,,ce este sufletul?''

Oricum, de-a lungul timpului,

omul a evoluat încontinuu

de la Adam şi Eva încoace,

şi-a croit îmbrăcăminte şi accesorii frumoase sau bizare,

pe deasupra

şi-a mai brăzdat şi pielea cu acul tatuajului,

dar sufletului

n-a avut cum să-i croiască sau să-l înţepe cu aşa ceva,

el nu a cunoscut şi nu va cunoaşte niciodată moda

pentru forma sa nedefinită şi invizibilă.

Ştim că speranţa

este prima rază de lumină a noastră,

iubirea, dragostea și veselia

îi aduc omului soarele cu razele calde,

tristeţea-i

aduce furtuni de lacrimi,

supărări ca uraganele

ce produc calamităţi terestre

determină umanitatea

să se transforme în bestialitate,

fericirea,

ca o rafală de vânt ne inundă uneori, făcându-ne împliniţi,

vanitatea

te face mândru, trufaş, indiferent,

ura

te face şarpele care împroaşcă venin peste tot pe unde treci,

şi câte şi mai câte sentimente te mai stăpânesc!

O fi semănând cu forma noastră umană

din momentul în care ni se plămădeşte în trup

odată cu naşterea şi creşte în același timp cu noi,

hrănindu-se cu viaţa care ne-nconjoară,

savurând încontinuu din deserturile sentimentale

care îşi fac cuib în noi,

de-a lungul timpului acordat de Sus?

Și totuși, ce este sufletul?

Mihaela Moșneanu