Atinge-mi clipa eternităţii

[Irina Lucia Mihalca]

Atinge-mi clipa eternităţii

O busolă de aur ne-arată nevăzutul,
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!

- Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
Cercurile ascund taina vieţii,
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe...

În templul liniştii, un cântec de iubire,
misterul inimii,
Pe drumul mătăsii, mii de fiori,
rotindu-se-n spirală, din centru,
prin timp,
către cercurile vieţii, în fiinţă.
Scântei, din pulberi de stele, aprind
nebănuite emoţii
şi-o poartă se deschide
către cerul, încă, nedeschis.

În oceanul de întrebări,
un singur răspuns, o singură respiraţie,
o cheie, un cod cu litere de foc,
o geometrie sacră, un univers unit
cu-atâtea universuri lăuntrice.

Aşa începe totul, un zbucium,
furtuna dinaintea liniştii cerului
şi-a valurilor,
fluxul şi refluxul,
trăiri până se-armonizează,
ferestre spre lumina celor o mie de sori,
intrând, apoi, în pacea interioară, spre infinit.

Aşa se nasc creaţiile, picurând emoţie,
- o clipă unică -
Un joc e totul, un joc e viaţa!
Jocul este baza creaţiei. Nebănuite stări
ascund oamenii când atingerea
este acolo unde sufletul cântă de bucurie,
clipa conştientă a întregirii luminii.

Păşind pe Calea Luminii,
universul ne balansează multe fire,
- Vino, iubitule, să împletim povestea noastră!
Astăzi este apogeul simţirilor tale,
îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!

Lacrimile de hoya tremură când
respiraţia mea le-atinge, - un spectacol -
Ţi-e teamă să urci, ţi-e teamă să cobori,
Împărtăşim clipe de iubire,
tremuri ca şi lacrima de hoya,
- dulce moment -
Până la ultima picătură savurezi extazul,
respiraţia mea te epuizează,
Când căldura te invadează
se deschide lacrima...
Ne arătăm sufletul,
fără să fugim, fără să ne-ascundem,
şi un miracol se-ntâmplă
prin puterea credinţei,
- unirea cerului cu pământul,
călătoria vieţii în interiorul inimilor
când iubirea se întoarce -

Frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.

Îţi place să atingi stelele,
şi-ţi place să revii pe pământ.
Ce mult contează clipa, iubito!
Închid ochii, intens simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.

În palme ţi-am prins sufletul,
eu asta am simţit cu tine.
- Eşti o cascadă, incredibilă stare,
întinse emoţii. Te iubesc foarte adânc.
Cine-mi poate explica asta?
Lumina vieţii mele, pe tine te căutam!
Ascultă cum curge muzica astrală
şi şoapta lăuntrică, spre adevărul din noi,
- izvor de apa vie -
Sigilii desfăcute de soarele înălţat din inimi!
Atingem ceruri.
Cu forţa a mii de voci ne cântăm iubirea,
Suntem peste tot şi niciunde,
mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate...

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Camelia. Cu drag!