ascult

[Anne Marie Bejliu]

spune-mi o singură dată
unde vei fi
când rădăcinile timpului
se vor răsfira
sub tălpile gândului dintâi
unic gând înroşit în spaima firii
albit sub pasul murgului
iubit într-o capsulă
în care sămânţa teiului
conturează timid icoana cerului
când între mine şi tine
ruga creşte spre a fi mereu
în afara cercului strâmt
al rostirilor grele

spune-mi o singură dată
unde-mi vei fi
când ştiu
că ai pătruns profund
în coaja ovalului în care
crucea îmi vindecă singurătatea
de furiile timpului prea trăit
şi uit să târăsc spirala cochiliei
prin iarba amară

spune-mi o singură
dată ce îmi eşti
şi atunci voi şti cât pot prinde
în covorul de scoici
din urma pasului tău
împletit cu bucuria Pasului Lui
pe drumul spre dig
când furtunile părăsesc valul
între cruce şi unghiul viu
al cuvântului