Ai nevoie de timp şi de tine

[Irina Lucia Mihalca]

Ai nevoie de timp şi de tine 

În strălucirea primelor raze de lumină, 
mergi pe marginea abisului 
în calatoria hipnotică întinsă la infinit. 
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas. 

Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare, 
viaţa respiră într-un puls continuu, 
însoţită de sunete îndepărtate. 
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire, 
răspunzi la provocări, 
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil 
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice, 
sămânţa fecundă străbate sideful 
claviaturii de culori estompate. 
Prin tonuri grave, uneori opace, 
departe de imagini, refugiu şi sanctuar, 
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele, 
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni 
pură uitare, orbire sau iluminare. 
Halucinant cer din care cad 
efluvii de semne ale nemărginitului! 

Mergi înspre tine, mereu şi mereu, 
ştii mistuirea mea, ştii ce vreau - pe mine înapoi, 
ştii ce mă frământă - regăsirea, te-am simţit, 
de asta te-am păstrat, de asta m-a durut. 

Oglinda realităţii e percepţia - tu însuţi şi ceilalţi -, 
fascinaţia lumilor lăuntrice deschise spre tine, 
prin formele simţurilor, o adâncă mişcare de energie. 
Ai multe părţi ascunse, cine să le pătrundă?! 
Dă-le voie şi ai să fii surprinsă! 
Cine mă cunoaşte?! Nimeni. - îmi spui. 

Matrice invizibilă, aplecat peste cuvinte, 
până la măduvă despici bucuria din ritmul 
şi şoapta sângelui, fiecare clipă e arsă în retina ta, 
din când în când te prăbuşeşti - fluid vis plutind în trecut -, 
spre ieşire nu zăreşti nicăieri vreun semn, 
eliberarea e-n eşafodul morţii negre şi dense ce te pândeşte, 
pentru cei ce trudesc nu există infernuri prestabilite. 
Răvăşit, ai pornirea să treci prin ziduri compacte, 
acolo unde hotarele lumii tale se destramă. 

Am făcut câţiva paşi în timp 
şi nu te-ai îndoit vreodată de mine. 
Parfumul răspândit de tine este condeiul 
ce-ţi scrie firul vieţii. Împreună cu tine 
mă joc şi respir încet, adânc, 
un imens dor de tine, de mine, de noi. 

Priveşte-ţi în oglindă gândurile, 
fii mereu lumină, aşa cum ştii tu mai bine, 
crede, simte, alegerile sunt ale noastre, 
lumina vine din sufletul curat, la tine am găsit asta! 
Îmi eşti dragă, tot mai dragă, numele meu 
e scris în ceruri sau în cartea vieţii, 
sunt înger când mă desenezi aşa, creionul e la tine. 

Resurse nestăvilite coboară din zăgazurile cerului, 
porţile-ţi sunt mereu deschise, 
un zbor lin şi şăgalnic este prezentul din mâine sau ieri; 
un mister îţi spuneam, misterul de azi e-un mâine sau un ieri. 
Parcă te cunosc dintotdeauna, te-am pus 
acolo undeva, nu ştiu unde, dar exişti. 
Adevărul te răscoleşte, ai nevoie de timp şi de tine, 
eternă fiinţă de lumină şi viaţă.