mi-ar trebui o lume în care să nu existe anotimpuri

în care să nu îmbătrnim

să nu fim copii niciodată

să nu avem dușmani sau prieteni

Soarele să strălucească numai în mijlocul cerului

nopțile să fie doar nopți

florile să trăiască veșnic

să nu existe decât un singur drum

cu sens unic

mi-ar trebui o casă cu aripi de lebădă

asemenea gândului

din care să lipsească mobilele

farfuriile de duzină

paharele de…

întinși pe burtă

tăcuți

ascultăm cum crește iarba

o pasăre planează de câteva ore deasupra noastră

strivită de cer

nefiresc

arareori am mai văzut atâta tristețe

disimulată-ntr-un zbor

cireșul sub care ne-nsingurăm tot mai…

Uneori mă gândesc la tine ca și când n-ai fi tu

mă-nsingurez în tristețea aceasta perversă

neverosimil

te suprapun peste chipul aproape împăcat al mamei

la biserică

cu mâinile încrucișate pe piept

trecând la cele veșnice

dar imaginea ta rămâne constant neschimbată

ca desenul de pe aripile unui fluture

cele două imagini nu se amestecă între ele

nu-și pierd strălucirea culorilor

nici chiar aici

în ținuturile acestea nisipoase și…

Știu că sunt foarte singur

am lumea turnată într-un inel de aur

la degetul mic

din naștere

când am fost foarte singur

cum sunt și acum

n-am nicio treabă cu răsăritul Soarelui

cu mișcarea de rotație a Pământului

cu lucrurile acestea din jur

care se întâmplă sau nu

nici măcar cu Maria

turnată și ea într-un inel de aur

la degetul mijlociu

într-o dimineață de mai

dar ea își aparținea sieși de pe atunci

își întindea mereu…

Adeseori rămân cu un pas în urma timpului

încercând să-mi apropii sufletul de inimă

de-a lungul vieții s-au adunat o mulțime de pași

nefăcuți

o mulțime de dealuri neurcate și necoborâte

nu știu dacă voi reuși vreodată să mai ajung timpul

să mai ies din mijlocul acestui ciclon denumit viață

în care mă simt zdrobit ca-ntr-un blender

oricum n-are nicio șansă să ajungă la capătul drumului

clevetesc două ciocănitori chircite pe-o ramură

vezi! de…

S-au îmbrăcat aseară cireșii în mantiile lor albe

păreau niște cavaleri templieri porniți

într-o cruciadă a florilor

ce poate fi mai frumos decât un milion de cireși înfloriți

spintecând întunericul

în căutarea stihiilor rătăcitoare ale iernii

din castelul de gheață al Timpului

de unde arcașii nopții își trimiteau uneori săgețile lor de gheață

în inimile mugurilor

și atunci am deschis larg fereastra către pustiurile nesfârșite

ale Cerului…

Nu există nicio diferență între voi și stele

oricât de lungi ar fi distanțele care vă despart

și voi și stelele apăreți numai noaptea

fragmentați întunericul în felii subțiri de lumină

vă despletiți părul în oglinda concavă a cerului

tremurați în ochii languroși ai apelor

străluciți în nopțile lungi și încărunțite de ger

în toate nuanțele cunoscute de galben

de la transparența misterioasă a chihlimbarului

la opacitatea odihnitoare a…

”Eu, fiinţă vie, naturală, vie în viaţă, cu suflet, trup, carne, oase, nume propriu steusantis, om, privat. Îmi pun amprenta de la degetul mare de viu ale mâinilor stânga şi dreapta cu sângele meu de viu ca şi mărturie a ceea ce declar pe propria-mi răspundere.”

Pământul acesta a fost lăsat moștenire

primului om

pe nume Adam

după cum știi

acesta l-a dat mai departe

cu limbă de moarte

urmașilor săi

născuți…

tremur în inima-mi înmugurită

acum la sfârșit de Marte

îmi simt tot mai alunecoase cărările gândului

zăpada îmi îngheață frunzele zilelor

degetele dimineții

cu care amestec cuvintele acestea încremenite

ca niște sloiuri

cum de-am putut fi atât de imprudent

mă întreb

să mă las ispitit de stihiile iernii

de cântecul îngeresc al fulgilor de nea

și să mă transform într-un țurțure

la streșina inimii tale

din care picur

aud…

adevărul meu, adevărul tău,

adevărul lor,

toate sunt adevăruri absolute,

demonstrabile… (matematic),

le aflăm pe măsură ce le înțelegem,

trăim cu ele,

murim cu ele,

nu îndrăznim să privim mai departe,

să le confruntăm cu matematica Cosmosului

care operează cu alt fel de adevăruri,

spunem despre Universul acesta că este infinit ca întindere,

ca sfârșit,

uităm însă să spunem că este la fel de întins

ca…

Mi-ai luat toată lumina dimineții cu ochii tăi lacomi

semeni tot mai mult cu o gaură neagră

în care absorbi totul din jur

deformezi spațiul și timpul

încalci toate legile fizicii

adunând în tine

într-un spațiu mai mic decât un nasture

o masă de materie mai mare decât Soarele

strivind cu forța gravitației ochilor tăi

forța gravitațională a dragostei

lumina

mă sfărâmi în milioane de bucăți neglijabile

și-mi spui că la celălalt capăt…

m-am acoperit cu o bucată de noapte

după ce am văzut ziua înjunghiată

drept în inimă

sângele ei murdărindu-mi fereastra

de la sufragerie

prin care îmbrățișez infinitul

ca pe-o femeie

cearșafurile albe

de la marginea patului

rămase după plecarea îmbufnată a iernii

covoarele cu figuri geometrice

paharele de cristal…

pentru noi cei mai tineri

cu aspirații la cer

ar fi nevoie de un milion de iedere

agățătoare

de-un milion de mâini

cățărătoare

poate și de o fărâmă de absolut

cât să ne acoperim sufletul

la început sfinții apostoli erau oameni

cățărați pe vrejuri

însemna mult să te cațeri

pe-un vrej

să-ți faci casă de odihnă veșnică în cer

din oasele blagoslovite de Dumnezeu

ale sfinților

nu puteai însă sufla în trâmbițele…

în lupta aceasta inegală cu timpul

voi fi sigur strivit ca o muscă

nu am decât o inimă

de pierdut

când vor călca peste mine

picioarele grele ale morții

îmi vor plesni oasele

urletul de dinainte se va înfige în nori

ca o suliță

se va împrăștia în ploaie

apoi se va întoarce în iarbă

imaginați-vă miliarde de fire de iarbă țipând

înfigându-se-n păsări

în tălpi

va curge sânge din toate părțile

voi fi înfrânt

n-ai cum…

e neplăcut să te trezeși într-o dimineață

ca aceasta

de sfârșit de Martie

în alt pat

lângă altă femeie

pe care n-o cunoști

să nu fii tu

dar ea să-ți zică pe numele mic

care nu-i al tău

și să te simți ca o reproducere proastă

un fals

așa cum ți se pare și bancnota de o sută de lei

trasă la xerox

cu care îți cumperi în fiecare zi

feliuța aceea dizgrațioasă de viață

de la chioșcul din colț

unde se vând tot…

pentru mine nu mai există demult

numărul natural unu

nici nu mi-am dat seama când am ajuns un zero virgulă cinci

întru-un șir descrescător al numerelor zecimale

matematic un om împărțit în două

face exact jumătate de om

la care se adaugă o virgulă

din punct de vedere statistic

jumătățile se rotunjesc ori se adună

nu se înmulțesc niciodată

nu se scad

nu se combină în perechi covalente

arzând la flacăra mistuitoare a…

iarna se zvârcolește-n convulsii

pe drumul de țară

zăpada pe dealuri se prelinge

pe lângă garduri

ca o femeie ușoară

vântul își schimbă cureaua de ghimpi

din biciu-i de gheață

cu una mai acătării

din frunze de orhidee

cusută cu ață

ai putea zice că a venit primăvara

îmi șoptește de-alături iubita…

 să te uiți contrariat la propria-ți mână

și să nu vezi nimic asemănător cu o mână

să umbli dezorientat pe străzi fără să știi ce cauți

să faci dragoste  fără să simți dragoste

să nu găsești sprijin nici într-o frunză galbenă

să-ți revină în minte amintirile cele mai negre

într-o ordine aproximativă

fără nicio logică

eliptic

parcă aș…

 de-o vreme nu fac decât să mă crucific

să calc peste tăciunii încinși ai zilei

să-mi blestem neîmpăcat ochii

vinovați de răsăritul Soarelui

de existența cerului

(o iluzie optică

confortabilă!)

și iubirea…

iubirea de oameni

percepută ca o reacție nucleară

între dorințe

cu urmări…

câteodată viața o ia razna

o pisică negră îți taie calea

ți se zbate ochiul stâng

( care anunță o primejdie! )

de unde o fi știind ochiul ce se va întâmpla

înaintea minții

ceva îmi șoptește că viitorul se află în noi

că adesea trăim înaintea timpului

cuantic

Sfântul Augustin spunea despre lume

că a fost făcută cu timp

(nu în timp!)

ca parte a lumii

avem

indiscutabil

timpul în inimi

un…