În telefonul meu şi-a facut cuib tăcerea 
vocea care imi disloca singurătatea 
m-a uitat in repetate rânduri 
E timpul să-mi formez alt număr 
departe de cunoaşterea ei 
Îmi voi străbate dezamăgirea la pas 
drumul se-aşterne alb ca un omăt târziu 
pe rana unui soldat al durerii 
nicio cangrenă nu va mai ţipa singură în noapte

e timpul să tăcem îndelung 

mâinile se despart os cu os 

din încleștare 

îmbrățișarea doare 

camera se umple de vid 

fumuriu 

ultima imagine 

tu 



ciorile scobesc ochii amurgului 

croncănesc prin cimitire pustii 

scheletele dansează o polca a nebuniei 

în jur făclii de ceară ard rumene 

ca obrajii…

ne-am născut 

în pustietatea unor teritorii de oameni surde 

în albul imaculat al unei Siberii oarbe 

în goana săniilor trase de husky 

ne împachetam frigul înlăuntrul cărnii 

și împărțeam nimicul între noi 

ne înveleam oasele cu pământ 

când deodată am prins rădăcini 

unul într-altul 

făpturi miraculoase de gheață scăpate…

când mâinile noastre imploră

o fărâmă de timp

din aluatul căruia să ne creștem trupurile din beznă

din lăturile în care colcăie șobolanii și viermii laolaltă

când mizeria și crima se vor abate asupra noastră

precum corbii pe un cer tomnatic întins ca un pled ros peste stârvuri

ne vom învârti pe loc ca ochiul unei bufnițe în căutarea prăzii

ca un animal nocturn în jurul victimei neputincioase

de fapt noi suntem vânatul etern

demonii au ieșit în…

mă privea inexpresiv 

pastilată sau pastelată 

tablou pictat în anotimpul pereților ce cad 

al șevaletelor ce ard 

al groazei 

mă privea ca și cum ar fi vrut să mă copieze în memoria de lungă durată 

degetele ei tremurau în carnea mea 

în sânge îmi înotau piranha ochilor ei 

mă devora într-un act canibalistic fără precedent 

orbită de…

căutam inteligența pe chipul ei 

sub farduri nici urmă de creier 

Anna țopăia ca o majoretă pe lacul lebedelor 

eu îi culegeam buzele de pe jos 

cu photoshop-ul 

sub haine pielea-i mirosea a fragi 

a șuruburi mâncate de viermi și a săruturi 

timpul ațipea mecanic la ore fixe între sânii ei 



în tramvai oamenii se trag de mâneci de șireturi de…

trag jaluzelele orașului my cherry 

îmi beau paharul cu absint 

turnat pe trupul tău 

ascult pink floyd 

și caut telecomanda 

dau cu pumnii în beznă de fiecare dată 

când mi se pare că un demon mă pândește 

pășesc cu grijă prin efervescența trăirilor tale 

port cheia la gât și capul pe umeri 

dar mințile

mințile my…

aplecat peste indiferența ei 

culeg în palme cenușa curcubeului 

după ploaia de ieri 

cerul arde mocnit 

cad păsări uriașe în mare 

ridică un tsunami de fluturi peste orașele de coastă 

farul iubirii s-a stins 

de ieri corăbiile se izbesc de stânci 

ca nopțile albe de răsărit 

și fumegă țărmul de umbre 

în ape reci îmi…

ascultă vântul
prin ferigi suflă trist
luna mucegăiește ca o amintire în cutia ei
îndrăgostiții se plimbă de mână prin cerul sepia
aproape tineri
aproape noi
se joacă de-a viața

de stai o clipă
ai să vezi
îndrăgostiții care se plimbă de mână prin cerul sepia
aproape tineri
aproape noi
developați din poveștile lor

devin amintiri
așezate
în cutii de lemn

măcar să fim frumoși
măcar să

credeai că ești un punct în univers 

de fapt universul este o virgulă în tine my cherry
ai observat
super-eroii poartă haine largi de parcă le-ar fi frig tot timpul
păstrează-ți sângele rece
în afara trupului de carne
doar așa poți să-mi citești pe buze poezia
sunt aproape mort
de dorul tău
și totuși mă izolez
mă înghesui în micul meu univers
acel punct din capătul lucrurilor care contează

cresc ierburi din tine iubito 

ca într-o nibelungă primăvară 

când adoptăm pisici de mai 

le creștem cu umbre 

silențioase umbre adormite în sânul naturii 

le vânăm ca pe cerbi 

cu arcul și sulița 

noi doi goliți de soare 

într-un episod apocaliptic 



cum ne gâdilă iarba genunchii iubito 

de parcă nu ar…

și macii se ofilesc printre aerostate și îngeri 

ecosistemul moare la datorie cu dumnezeu la rever 

eu tu lanț trofic și o harababură de nedescris 

vino să facem curat în eden 

să dam foc ierbii 

șarpelui 

pomului vieții 

curățenia de primăvară să ne prindă fluierând veseli 

o melodie învățată pe de rost 

în moartea care…

sufăr de dublă personalitate 

și ambele persoane suferă de mine 

de tine 

de trecut și viitor 

de parcă nu ne mai ajunge timpul 

să cultivăm atingeri 

un EU nu-ţi ajunge până mâine 

m-ai imprumutat cu totul 



zilele se numără in zâmbete 

chiar dacă uneori mai purtăm măștile invers 

totu-i trecător 

dar…

din ochi ne curg nopțile 

ca un rimmel 

insomniile lasă cratere sub pleoape 

captează lichidul orelor pierdute 



orașul stă cu capul în jos 

se scutură în prăpăstii 

de oamenii care pășesc pe vârful urechilor 

să nu îi audă nimeni 



noaptea se hrănește din tomberoane 

cu suflete înghețate 

mestecă gumă 

să nu-i miroasă…

când îmi sărut îngerul pe aripi

se face întuneric în zborul stâng

și zborul drept se amână

când îmi sărut îngerul pe aripi

se face primăvară într-un univers nins de comete albe

tristețea se face ghem până devine corp ceresc

luminând ca o torța de gheață nefirescul unui cer îngălbenit

ca foaia unei vechi scrisori

în lumina slabă

descifrez mesajul unei iubiri uitate

îmi încarcerez tăcerea

țipătul meu purtat de ecou

sparge zborul în…

cu tine la piept nu aș putea muri 

mi-ai împrumuta bătăile inimii 

și timpul ar curge albastru prin venele oxidate de liniște 

aș respira bătaia ta de aripi și zborul 

ne-ar apropia ca două buze însetate 

ecoul sărutului ar umple cerul de ploi 



trezește-mă din visare 

toarnă-mi cu palmele făcute căuș 

gheață în suflet 

adună…

sunt oameni care se hrănesc cu linişte 

sau cerşetori surzi care mănâncă de pe jos cuvinte 

eu ciugulesc firimituri de gând pe un pervaz abandonat din vară 

fiecare gând are gustul specific anotimpului 

cu sau fără aripi 

zborul de la viaţă la moarte m-a obosit 

migrez an de an 

deşi nu mai ştiu unde e rău sau bine 

aceeaşi lapoviţă de-un rece dureros 

îmi biciuie obrajii…

azi sunt optimist 

ca un soldat ce îşi păstrează o coajă de pâine 

pe mai târziu 

fără a gândi că 

poate tranşeele îl vor înghiţi de viu 

cu gurile lor veşnic flămânde 



obuze cad mereu printre oameni 

ca nişte căţei fătaţi prematur 

chelălăie şi muşcă din noi 

mângâierile 



azi sunt…