Să ascultăm cântecul nostru!

[Irina Lucia Mihalca]

Să ascultăm cântecul nostru!

Ridică vălurile să te privesc, prin noi îngerii

vorbesc, plâng, iubesc! Simţi suflul coborât,

cuvinte înşirate după ce gândurile au dansat între noi.

Roua a trecut peste cer, în umeda umbră

o amintire pluteşte, mâinile vântului ne mângâie chipul.

O lună pe cer, o lună pe apă, o lună-n priviri,

luna de pe cer dansează, luna din apă pluteşte,

luna din priviri e diferită de luna cerului - rotundă oglindă!

Dacă sufletul nu se simte bine cu tine caută să plece,

Rămân o efigie în interiorul tău, ai să mă găseşti,

deschide palma. Să ascultăm cântecul nostru!

Dincolo de lumea de umbre culorile ne aşteaptă,

Ferestrele deschise vor lăsa să pătrundă lumina

fixându-ne privirea spre infinit,

asemeni marinarului în căutarea ţărmului.

Un câmp este acolo jos, unii dau lupte,

dar fericirea este în afara lui, cere atât de puţin,

Sunt cât de aproape vrei, ascultă cântecul,

spre sunetele lipite de noi alergăm,

asemeni muzicii ce curge pe sub arcada noastră,

asemeni ploii de stele revarsate în nopţile de vară.

Am plecat puţin mai departe de vatra focului...

poţi simţi căldura, te poţi arde şi fără foc,

Un vas plin care-şi aşteaptă golirea!

Îmi aşez sufletul lângă tine, cu caldură te-aştept

la poalele sufletului meu. Cu roua dimineţii

ne ascultăm bătăile. În inima din inima ta mă vei gasi!