Să nu striveşti clipa!

[Irina Lucia Mihalca]

Să nu striveşti clipa!

În stele suntem noi, în lumina veşnică

ce închide două suflete în aceeaşi crisalidă.

Pe tine te cheamă inima mea,

de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă!

Vin din inima ta, din fundaţia creată,

din lacrima câmpului - rubine presărate-n flori.

Ca nopţile de altădată vei veni

să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!

Realitatea e acolo unde eşti cu gândul, stelele

cunosc drumul iar luna-l urmează,

trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa.

Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul

şi ne-mplinim menirea! … Ai să ţi-o aminteşti

după numele rostit cândva! Numele - tunelul din

labirintul iubirii prin care iubita poate să fugă

înainte ca iubitul să-şi dea seama

de absenţa ei într-un vis, care-i mai mult decât un vis...

Să nu striveşti clipa! … Nisipul scurs printre degete,

salonul plin de umbre, palide chipuri, secunda fugară,

urmele timpului tulburat de bucurii scufundate în dureri,

Acesta-i sensul vieţii - ecoul creaţiei în tot ce-i trecător!

Sunt stări care nu se pot repeta de două ori,

este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală sunt perfecte.

Într-un râu nu putem intra de două ori,

chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc va fi, totuşi, alta.

Pictând cerul cu stele numai noaptea va şti

de ce nu-şi arată cerurile, căci în adâncuri sunt poveştile...

În acea clipă, dincolo de cuvinte, un strop ai privit

prin vălul zeiţei Isis ce-acoperă bolta lumii.

Totul se-aşează în armonia

de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!

[Lenuş Lungu]

Frumos poem Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc pentru semnul de lectura, Lenus.

O zi minunata!