Un vis îţi desenez

[Irina Lucia Mihalca]

Un vis îţi desenez

Timpul şi spaţiul ne separă. Prin inimă,

o poartă spre Templul Soarelui am deschis.

Întâmpini omul cu lucruri ce nu se pun

pe cântar – în unele zile eşti porumbel, în altele statuie.

Mereu intrăm în capcanele presărate în cale,

multe avem de parcurs până la a deveni îngeri.

Spinii dezvoltă noi simţuri – nedefinite emoţii –

Spre templul Luminii vom porni,

Dacă întind mâna te regăsesc acolo.

Să nu mişcăm lespezile! Ascund

o memorie a durerii – poveşti nemuritoare,

ameţitoare ca şi

traseul labirintului spre lumină.

Cupola lui

n-o vom atinge niciodată cu mâna.

Grea sarcina-şi asumă cel ce urneşte o lespede.

Un vis îţi desenez!... – O apă! Ciudat i-e cursul şi

fluviul ce te-aşteaptă! Multe ape în drum!

Aşa sunt apele curgătoare – urcă, coboară,

line, repezi, reci, calde...

În lumea asta visezi

cum timpii tăi nu au timp,

cum alergi după clipe ce se ascund,

cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic,

cum te joci cu umbrele şi niciuna să nu plângă,

cum te bucuri de tine uitându-te şi de jos şi de sus.

Du-mă spre răsăritul soarelui lăuntric!

Mâine e un alt timp. Iubirea ~ o constantă în infinitatea

de lumi paralele, în spaţii şi timpuri oscilatorii!

Trăieşte povestea şi dormi,

Tot ce ne este interzis ne face creatori!