Fricile

[Mihaela Moşneanu]

Afurisitele frici învolburate

de necunoscutele ecuaţiilor

inventate de-o matematică proprie

de inconştientul cuminte de obicei

mai dau câteodată bruci conştientului nostru

îndemnându-ne să ne certăm cu ele

trăgându-ne de păr de braţe de picioare

pentru a dormi pe perna visurilor

cu ochii deschişi şi cu inima mică.

Sugând mai abitir ca un vampir

scot prima dată capul

jucându-se de-a v-aţi ascunselea

cu zilele şi cu nopţile noastre

apoi cu timpul ne-mbrăţişează

ne-alintă cu lungile tentacule

din toate părţile

făcându-ne după bunul lor plac

operaţii pe creier şi pe cord.

Ne sunt proprii spiriduşi

care joacă hora înainte cu veselie

prin şi pe lângă noi cu spaimele

ce ne etichetează sufletul

ne chinuim să le dezlipim

când în sfârşit reuşim

nu observăm că urma lipiciului

rămâne undeva pe marginea memoriei

pândind să se mai deschidă o dată

uşile încuiate ale sufletului şi-a minţii

deşi le punem şi reza

asigurându-ne că am scăpat de ei.

Din duelul conştientului cu memoria

străluceşte tăişul săbiilor Curajului şi-al Fricii

cei doi nemuritori veşnici ai umanităţii

luptându-se pentru supravieţuire

se rănesc întruna fără să reuşească

să-şi reteze capul pentru a rămâne

doar unul dintre ei învingătorul

predându-ne ştafeta de fiecare dată

să facem cu ele ce vrem.

Mihaela Moşneanu