Nu ştiu dacă am scris vreodată cu mai multă ură şi dezgust!!! Mi-e silă de oameni, mai bine zis de raţiunea cu care au fost înzestraţi! De ce naiba am fost pedepsiţi atît de aspru? Pentru ce??? De ce pe lîngă suflet ni s-a mai dat şi raţiunea? Înţeleg de abia acum că o pocăinţă mai mare pentru păcatele noastre nu putea exista. De la ea- de la raţiune porneşte tot răul ce ne bîntuie sufletul. Gîndim prea mult şi simţim prea puţin. Urăsc cugetul care destramă şi sfîşie tot. De unde vine…

luna încet se dezbracă
în revistele cerului

cineva a abuzat de ea
şi n-a zis nimic

stelele apropiate bârfesc
c-ar fi luat-o razna

cred că vrea să se mărite
cu pământeni curioşi

aș mai sta un timp 

trup să-mi înfășor în albastru 

cuibărită între aripile tale 

ți-aș priponi gleznele de colțul lunii 

prizonier să fii între lumi 

ochii să-mi rătăcesc printre astre 

căutându-te 



prea târziu 

mi-ai dăruit zbor 

și-am uitat să pășesc 

peste umerii…

O lacrimă își curge

drumul săpat de nopți

pe același făgaș

pe același obraz-

prin ceața ei

ochii mei îndrăgostiți

încă te recunosc-

fiecare pas al tău

își teme,

la fel ca atunci,

încercarea.

N-aș vrea să plâng,

dar brațele tale

îmi desenează pe trup

aceeași poveste

de demult,

când din mine

creșteau liane de dor-

nu te-am putut încătușa cu…

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

și nu-ți cad la picioare

am strunele calde

de nu mai pot cânta

o lacrimă de verde grâu

să mă destrami

în aburi de zăpadă polară

și  ridica-mă-voi

în cercuri de tămâie arsă

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

te las acum

mă duc

mă-ntorc să mor idee

s-aud cum păsări…

adaug  otrava în dulcele pas…

a rămas anotimpul închis

pe epava vieţii.

răsucit până la picătura de strigăt,

verbul uită…

atâta noblețe 

în ochi de-atâta plâns   răstigniți

atâta inimă 

în podul palmei stângi 



și zâmbet 

strecurat sub troiene de vis 

cărare bătută de suflet prea plin 

inc-o zi 

mângâiere pe creștet apusului 



la marginea patului 

frunte plecată a astăzi speranță 

genunchi prăbușit între maci 

pentru mâine 



prea trist să rămâi 

de vei pleca…

De poeti, sangele-mi face rani,

Si-n sicrie imi scrie

Fiecare cerneala moarta prin rima.

Poetul se varsa-n vene de sticla

Si sparge cate-un geam peste vers...



Vin cum aerul se duce prin foc,

Vin spre tine poete, cu arme de…

mi te-am promis de la-nceputul lumii 

deznodământ 

călăuză 

înainte de pecetea apusului 



nu striga 

sufletul meu a-nghițit hămesit 

semne ce nu se văd de pe creasta cuvântului 

doar pământul călcat în picioare mai geme 

povara ultimei ierni 



fugi 

dincolo de marginea…

trecut-ai gând  vreodată

printre cetăţi căzute

să-ţi taie fumul galben

obrazul alb de sete

prin tălpile-ţi lucioase

trecut-ai întuneric

s-atingi cu ele-al morţii

teribil maraton

sau e doar o poveste

limfatică

 fluidă

întinsă pe distanţa

oricărui zid de timp

cine mai ştie

 poate

lumina se îmbată

cu ce-i scris în HRISOAVE

şi-n clopotul…

E noapte! 

și doar ninge... 

prind șoapte 

de albe ninsori. 

Nimic nu m-atinge! 

poate doar lumina crudă 

din zori 

și gheața nebănuiților fiori. 

Mă pierd printre semne 

și gânduri solemne, 

pe cărări albind zăpezi neatinse 

ard prin văpăi de dor 

reaprinse... 

E…

                                                                                       INVITATIE

Doamne ajuta!

strig asta cerului

şoptesc şi lunii vestea

sã crape în rotirea ei supusã vremelniciei

eu sunt nemuritor

precum punctul din jurul cãruia

se deseneazã infinitul

hei

infinitule

tu eşti nemãrginit pentru cã eu cred asta

şi-ţi dãruiesc acest gând

odatã cu lacrima mea

odatã cu iubirea mea

poate şi cu moartea mea

chiar aşa

sunt un nemuritor ciudat

mã…

Am poposit pe dunga nopții tale

Brodând ecourile pe năframe,

Zăpezi sticleau în puncte cardinale

Și norii îți ningeau pe frunte drame.

Era durere multă-n noaptea ta

Încât, când am aprins tăcută zorii

Privirea albă-n lacrimi înota

Voind să șteargă falsele memorii.

Mângâiam acele vise zdrențuite,

Adăstând pe margini de durere

Atunci când te-am chemat să-mi fii, iubite

Toiagul alb prin lumea de…

Au devenit complici, sufletu - mi si Luna,

si astfel se vorbesc seara de seara.

Eu ma prefac ca nu aud furtuna,

dar si - au vorbit ca sa ma dea afara.

Îmi arde bruma parul castaniu...

Si nimeni n - a -…