Jurnalul unui iubitor de plante în jungla urbană-ziua 1

[Vişa Marcel]

M-am trezit cu un sentiment acut de scârbă. Lumina ce se strecura prin perdea, îmi juca pe retină ca degetele unui orb pe ecranul tactil al telefonului.
De fapt orbul eram eu. Simţeam că ziua mi-a explodat în faţă cu toate mizeriile ei, parcă ar fi fost o petardă ascunsă într-o ţigară. Nu vedeam nimic, simţeam doar mirosul dulceag al unei alte dimineţi în jungla urbană.
Ceasul se oprise în dreptul orei patru jumătate, ora la care am adormit sedat de alcool. Băusem împreună cu J mai mult de jumătate de sticlă de whiskey. Aşa îl cheamă pe câinele meu, simplu "J". Un câine ce îmi calcă pe urme în ceea ce priveşte consumul de bătură şi stupefiante.
Nu mai îmi amintesc prima noastră beţie, dar ştiu că a fost după ce m-am despărţit de Lisa, nebuna aceea care fuma ţigările de parcă le mânca. Poate de părere de rău, poate de bucurie, am simţit nevoia să desfac o sticlă de vin pe care neputând s-o dau gata de unul singur am vrut s-o împart cu cineva, iar J fiind singura vieţuitoare care îmi rezista în preajmă mai mult de-o oră, am decis s-o "testez" pe el. De atunci sunetul de dop desfăcut îl atrage mai ceva ca un magnet.
Am încercat să mă ridic din pat şi numai cu mare greutate am reuşit această performanţă. Ajungând în bucătărie am simţit nevoia acută de-a gusta nişte ochiuri de ou presărate cu nişte cânepă indiană. Salivam la gândul că voi pluti curând spre tavan aidoma unei găini cu aripile crescute exagerat de mult. Mă amuza gândul că voi pluti asemeni unui înger cu aripi de găină trecând prin tavan, prin patul vecinei de deasupra care, fie vorba între noi, era vizitată zilnic de cel putin cinci bărbaţi... Era un fel de prostituată de lux cred.
Ce figură ar face "madama" văzându-mă cum dau din aripi cotcodăcind cucurigeşte în timp ce trec prin ea mai lin decât orice bărbat, mai seducător decât oricare din clienţii ei plini de bani.
Mă speria doar ideea de-a sfârşi în oala cu supă a grasanei de la patru, o babă nebună care creştea câte opt-nouă pisici, toate negre. Gurile rele din bloc ziceau că le creşte pentru consumul propriu, dar eu unul cred că e doar o inocentă iubitoare de feline, dacă nu ar fi aşa cred că n-ar conta prea mult culoarea lor. Ce naiba, doar stomacul nu cunoaşte culorile! Dacă greşesc însă...am pus-o frate, deoarece nu cred că s-ar opri din a gusta dintr-un înger cu aripi de găină, măcar de dragul de-a schimba meniul pentru o zi. Off...
Mă gândesc uneori: oare câtă lume ţine un cadavru ascuns în frigider, sau chiar nu mai există vreun canibal mic în toată această metropolă? Aş fi dezamăgit să cred într-o zi asta, viaţa mi-ar părea atât de simplă, de monotonă...
Ce farmec ar mai avea dacă nu te-ai teme la tot pasul că ai putea fi mâncat de-un semen de-al tău? Vânat cu vreun model nou de suliţă, sau arbaleta cumpărată din ceva military shop. Altfel la ce ar mai exista astfel de magazine?
Recunosc, sunt şi eu un fel de canibal, îmi place carnea de femeie! Mereu când fac dragoste cu ele şi încep să le sărut sau să le ling sânii (sau mai stiu eu ce parte a anatomiei lor). cu greu mă abţin să muşc doar câte puţin! De cele mai multe ori simt nevoia să le devorez de tot, cu puţină frişcă de exemplu.
Dar să revenim la ouăle noastre. Văd că ochiurile s-au cam lipit de tigaie astfel încât singurul care se va înfrupta din ele este J. Leneşul de J, care în ultima vreme devenise doar piele şi os, atât de os încât atunci când trecea prin faţa oglinzii se lingea pe bot lacom. Sunt sigur că nu i-ar strica niste mâncare condimentată din plin cu ierburi speciale.

Va urma.