cu pleoapele inundate de linişti

[SCOTNOTIS LUMINITA]

celui ce m-a zidit în umbră

 

 

mi s-au încâlcit degetele

ioane

pe o palmă de pământ

şi Ideile s-au deschis

într-un bulgăre de apă

şi nu ştiu cum sa mă scutur

de bolovani şi de spini

 

capetele-mi în croşet

pe o batistă albă

pentru noaptea cea veşnică

 

voi fi mângâierea ta caldă

atinsă de gheţari

nu te grăbi să mă găseşti

că-ţi vor amorţi gleznele deja ostenite

 

să nu-mi spargi aburii

ioane

că te voi păstra

să mă-nalţ

prin izvoarle rănilor tale

până peste cap

şi să nu plângi când ne vom regăsi

 

de prea multa linişte

ioane

mă îmbrac cu amintirea de tine

 

s-au spart zorile

ioane

dau târcoale surprinzător de însângerate

fumegând vecii înlănţuite sub bolţi de nisip

bronzului secerat de arşiţă

 

te chem

la spânzurătoarea iubirii de mine

în potop clandestin de rugăciuni

fii darnic şi răsfaţă-mă

cu mila luminării cerurilor noastre

 

zideşte-mi suferinţa veacurilor

în duminicile tale

şi te bucură

 ioane

tu mi-ai deschis drumul

iar eu am învăţat să mor

ca să te pot trezi în cuvânt

 

deschide-ţi pieptul

ioane

să vezi cum îmi cresc albastrele ape

în palme

de-atâta linişte albă