Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!

[Irina Lucia Mihalca]

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!

 

Eu, tu, aici, acolo, rotunde piruete în paşi de dans
împrăştie fiori în adierea visului, suspin e cântecul,

Prin frunzele risipite de toamnă
asculţi curgerea timpului, din amfora antică

sorbi melodia - delicat mir -
beţie a umbrelor nopţii, emoţie furată din astre.

Prin noaptea-nvaluită în vrajă, o mână mângâie perna,
un fluture albastru adie...

 

O însingurare solară răsfiră cuvinte, adânc pătrund

în respiraţia unui timp comun, pare

sa ne coase unul de altul în punctele cardinale ale inimii.

 

Estompat este totul, ceva s-a pierdut acolo în vânt,

nimic nu mişcă durerea, asemeni unui lac liniştit...

 

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!

Labirint este viaţa, labirint este moartea!

Coridoare invadate de alte coridoare care nu duc nicăieri,

pânza vieţii nu derulează nimic, mileniile însele

trăiesc în adâncuri!

 

Stăpâna omului este viaţa,

surprizele ei, feliile tortului de migdale,

când dulci, când amare.

Un paradis pe care nu-l vedem

trece prin dreptul mâinilor noastre, spre visul unei patimi.

 

Ştii că ceea ce trăieşti în clipa asta

depinde de întâlniri întâmplatoare?

Peste ani, clipa prezentă

va fi la rândul ei o uitare întâmplatoare.

 

Pe unda sufletelor pereche, umbrele sunt îngeri,

când ele nu mai sunt locaţii in materie, îşi caută alţi timpi,

îngeri care aşteaptă cuminţi regăsirea, reîntâlnirea cu noi.

 

Nimic aici, doar tăcerea ce curge din bolţi ...