Un fulger a sfâşiat cearşaful cerului

[Irina Lucia Mihalca]

Un fulger a sfâşiat cearşaful cerului

 

Plouă ca în vechile tale poeme,

precum aerul

un abur ne urmează paşii

gravaţi prin umbrele ce ne-nsoţesc lumina.

 

Sunt o vrabie peste care va trece trenul!

Dacă au dispărut cuvintele golite de sensul lor

ne rămân pictogramele interiorului nostru.

 

Un fulger a sfâşiat cearşaful cerului,

eşti prea obosit ca să mai strigi

timpul ce separă

clipa durerii de înţelegerea ei.

Prin umbra nopţii

încerci să o priveşti în lună.

 

Plutind de dincolo de timp

frunze răvăşite de vânt

sângele s-a facut ţărână

şi tot nu ai uitat

primul şi ultimul zbor visat

în singura călătorie a vieţii.

 

Spiralat drum,

mereu primul şi ultimul, la nesfârşit,

încet se va retrage

mareea tăcerii din cuvântul havaya

prin care-i cauţi cheia.

 

Peste ani vom păşi

în adâncul pădurilor verzi,

pe ţărmuri cu nisip, hai dă-mi mâna,

acum e timpul sa te întorci aici,

pentru că ai crezut în frumuseţe mereu o vei vedea,

pentru că ai crezut în iubire mereu o vei simţi,

pentru că ai crezut în lumină mereu te va însoţi

în imensitatea cerului tău - (misterul pe care puţini

îl acceptă din lumina filtrată de trestiile gandului

şi tăcerea ascuţită a gheţarilor)

 

Fiecarei căderi

îi va urma o nouă cunoaştere...

 

Dacă prin suferinţă simţim stelele pe creştet

şi nu le putem atinge, doar în vis o putem face,

Le atingem cu inima şi sufletul

luminându-ne drumul, cu visul adânc din noi...

[Elena Mititelu]

Un poem de o profunzime aparte...cu un final care îţi dă curaj...SUFERINŢA poate fi trecută cu inima şi sufletul "...luminându-ne drumul, cu visul adânc din noi..." MINUNAT!!! FELICITĂRI!!

Cu prietenie,

Elena

[Irina Lucia Mihalca]

Minunat ati interpretat poemul doamna Maria. Va multumesc pentru adanca si pretioasa intelegere.

Cu aleasa pretuire si mult drag, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Elena draga, pentru lumina gandurilor.

Cu tot dragul, Irina