Sărut ucigaş

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

 

(chipului de ceară)

 

Am un timp întrerupt de un secol-chemare

cu himere-călăi ce-mi scot ochii din cap

să-i arunce-n abis, într-un schimb de păraie…

cuvinte născute din idei furtunoase.

 

Am un strop de speranţă mai puţin c-o suflare

pe un galben obraz, pe o tâmplă albită,       

că-ntr-o zi voi pleca într-un vid de visare

cu toţi zeii ucişi, rătăcind trup de ape.

 

Dimineaţa, şi ea, mi- a rămas mai puţină,

de cei muţi din rutină, de Sărutul Polar,

de amiezi bântuite de cenuşi ucigaşe

ce ajung la liman spulberând clipe albe.

 

Am un Rai neştiut mai în jos de adâncuri,

mai albastru c-o zare decît sufletul tău

şi o lacrimă pură într-un ochi al iubirii

ce ţi-o las pe o frunză din copacul de aur.

 

Mai puţin şi mai stins pare zâmbetul meu,

când în cârjă de os trec prin valuri înalte.

Mai sărac cu un vis, mai tăcut cu un gol

curge dorul de zbor din ecouri pe pleoape.

 

Dar te las să zideşti a mea stare sublimă

într-o oarbă cădere cât un sunet de-arginţi,

să ajungi colb în hău c-o suflare de vină

ce mi-a ars universul inventat de culoare.

 

Eu, ţărâna dospită între vieţi paralele…

un amurg bănuit cât un vad necuprins:

te aştept pe un colţ de stea plutitoare

din adânc călduros şi pustiu de frumos.