Rămâi pe drumul tău! de Georgeta NEDELCU

[Georgeta NEDELCU]

De la sublim la ridicol nu e decât un pas

(Vasile Alecsandri)

 

 

 

Azi, sufletul meu nu te mai păstrează,

Pierdut-ai trenul vieţii! Eşti singur pe peron.

Chiar dacă-ai fost a fericirii mele oază,

Uitat eşti ca un număr, mai vechi de telefon.

 

Să fim iar împreună, tu ştii că nu se poate,

Asta a fost odată... a fost de mult... cândva...

Ştiu că ai vrea să mă mai pot abate,

De vin prin Bucureşti şi pe la casa ta.

 

Nimic din ce a fost, nu vreau să-mi amintesc

Nici cât am suferit, nici cât am plâns odată.

Rămâi pe drumul tău căci nu te mai iubesc.

Dacă ne-am despărţit, nu eu sunt vinovată.

 

Tot ce-am făcut, a fost doar din pură iubire;

Nu m-am gândit o clipă, că ne vom despărţi.

Azi, te-am uitat! Rămâi o simplă amintire

Ce se va şterge sigur, doar pe parcursul vieţii.

 

Visam ca lângă tine să am o viaţă lungă,

Să trăim împreună, cu sufletul curat.

Azi, dragostea mea vreau să te ajungă,

Să nu mai poţi iubi cu-adevărat!

 

Am telefonul tău, am şi-o adresă...

Pot să te caut, dar... eu, vreau să te uit.

Sunt singură. Mă simt ca într-o piesă;

Iar, ce simţi tu, de mult m-am lămurit!

 

Ţi-ar fi fost foarte bine, cu mine împreună,

Însă, a venit timpul şi vreau ca să îţi spun:

,,N-aş fi putut trăi o viaţă în minciună,

Nici, să-ţi suport acele accese de nebun”.

 

Am stat cu tine-o vreme. Era vară

Atunci, credeam că de mine erai îndrăgostit;

Dar, m-am simţit jignită când, tu, m-ai dat afară...

Şi... fără de regrete, mârşav m-ai umilit.

 

Eşti un om de nimic şi, te înşeli amarnic,

De crezi că vreodată te-aş mai putea chema.

Degeaba mai insişti, astăzi mă suni zadarnic.

Mă-ntreb: ,,La tine oare, ce am putut vedea?”

 

Craiova iulie 2008