Rămâi cu bine! de Georgeta NEDELCU

[Georgeta NEDELCU]

Rol dificil, dar frumos: femeia

care suportă cu eleganţă o despărţire

(Simon de Beauvoir)

 

 

 

M-ai abordat întâmplător, ştii bine

Şi, am comunicat doi ani, pe ,,net”.

Aicea, chiar se pot lega destine, 

Fiind atraşi, zilnic, ca de-un magnet.

 

 Mă-ndrăgostisem spontan de o fantomă

Cu timpul însă, viaţa mi-a zâmbit
Iar, bucuria mea a fost enormă.

Când poza ta, pe ,,net” mi-ai dăruit.

Nu mai ştiam de mine, mă luase valul

Însă, tu, pe parcurs mi te-ai schimbat.
Mă-drăgostisem, pierdusem controlul
Acum, ţi-ai fi dorit să mă fi încurajat.

 

De multe ori mă-nşeli, mă amăgeşti
Bine-ar fi fost să ştiu ce ai în gând.
Ce ai de spus, ce vrei şi cine-mi eşti...

Cu ce tentaţii te distrezi, râzând.

 

Am fost cândva a ta împărăteasă,
Crezând că-ţi voi fi dar şi peste timp.
Dar, nu mai sunt acum, a ta aleasă.

Şi toate le-a-nghiţit un anotimp.

 

De la prieteni nu ţi-am spus să te reţii

Doar alte pofte să îţi stăpâneşti.

Tu mă sunai în zorii dimineţii,

Ca să îmi spui că sunt simple poveşti.

 

Eu te-am iubit, iar tu m-ai înşelat
Şi, între noi deschis-ai râpe-adânci.
Uitat-ai că mi-ai spus să-mi fii bărbat?
Cine-i acela ce-a greşit atunci?

 

Aş fii vrut veşnic, să fii lângă mine,
Să mă iubeşti şi viaţa să-mi alini.
Dar, nu mai poţi sau, nu ţi se cuvine,

Viaţa mea, cu a ta să o combini?

 

Din tot ce-a fost, acum, nimica nu-i.

Şi, peste gânduri pus-ai înserare...
Aş vrea în tren, acuma să mă sui,
Să-ţi spun în faţă cât de rău mă doare.

 

Te-ai cuibărit în gândurile mele...

Ai fost cândva iubirea mea din vis.

Eu, pentru tine-o stea, din mii de stele,

Sperând la o iubire în doi, ca-n paradis.

 

Zilnic spuneai: ,,De tine mi-este dor!”

De ce aşa de repede-ai uitat?

Astăzi, nu mai sunt al tău puişor;

Sunt sigură că viaţa, de alta ţi-ai legat.

 

Nici nu-ţi păsa că plâng adeseori...

Eu, pentru tine fost-am doar ispită,
Aşa cum le-ai avut de-atâtea ori...
Ştiai să spui: "De ce se tot agită?”

 

Sinceritatea ta nu mai e garanţie,
Când în mocirlă, adevărul îl cobori
Te-ntreb, atunci, ce-ar mai putea să fie
Când, prin minciună, mereu te strecori?

 

Mă suni, rugându-mă să vii la mine;

De-atâta-ncrâncenare-s obosită...
Azi, mi-am pierdut încrederea în tine,
Vreau viaţa-mi de-altădată, liniştită!

 

De-aş fi ştiut... două cuvinte nu legam
Şi, n-aş avea ce-mi reproşa nici mie.
Azi, liniştea din suflet mi-e balsam,

Chiar, dacă, viaţa fără tine mi-e pustie.

 

De nu aş fi fost eu... de nu te întâlneam...

Oare, cui ai mai fi spus minciuni - o mie?

Vei căuta în van, ziua când te-alintam...

Şi nu o spun din simplă modestie...

 

Acum, viaţa ta bizară, mă lasă rece.

Singur ţi-ai făcut soarta şi mai grea.

Durerea ce-mi apasă sufletul, va trece

Şi va rămâne peste timp, doar amintirea.

 

Am doar o viaţă şi mie-mi aparţine!

Din tot ce-a fost, nu voi păstra nimic.

De vrei să te desparţi acum, de mine,
Respectul meu va fi la fel de mic.

 

Repede ai uitat că ţi-am fost dragă.

De, azi, rămâi singur... al nimănui...

Sunt tristă, lacrimile mi se-noadă-n barbă.

Privind în urmă... ce mai poţi să spui?

 

Plin de mândrie şi ipocrizie

M-ai înşelat, minţind de-atâtea ori...

Sunt hotărâtă, voi lua o decizie,

Iar în bărbaţi mă voi încrede, arareori.

 

A fost destin sau... numai amăgire...
Cum e de altfel, însăşi viaţa toată.
Ce mult m-am înşelat în tainica iubire...

Cu tine alături, mă credeam bogată!

 

A fost, ce a fost, astăzi vreau să termin;
Cu timpul, voi uita prin ce-am trecut...

Nu te mai recunosc, eşti tot plin de venin.
Bine-ar fi fost... să nu te fii cunoscut!

 

Poate că-ţi pare rău, sau crezi pentru o clipă

Că am să mă-ntorc la tine... nu mai e cu putinţă!

Acum, aş vrea să uit tot ce-am făcut în pripă,

Ca să-şi găsească tihna, întreaga mea fiinţă.

 

Prin rândurile-acestea, încerc a te anunţa,

Că mă despart de tine şi-o spun fără regret.
De-acum, eu te voi şterge din amintirea mea,
Căci, n-am găsit la tine nici urmă de respect.

 

N-am să-ţi mai scriu un rând, de-acum-nainte.

Nimic din ce ţi-am scris, nu ai apreciat.

Îţi va veni greu să crezi dar, ia aminte,

Că, tot ce ţi-am spus eu, a fost adevarat.

 

Sunt hotărâtă, de tine m-oi desface.
Nu vreau să mai rămâi, o clipă-n viaţa mea.

Când, versuri voi aşterne în linişte şi pace,

Voi lua ca martor – muza - ce mă va inspira.

 

Rămâi pe drumul tău, rămâi cu bine!

Din tot ce-a fost, nimic nu voi păstra.

Nu meriţi să mă mai întorc la tine;

Te-nşeli, de crezi că te voi mai chema.

Adio! Nu mă mai căuta!

 

Craiova iulie 2009