Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Poezii, poveşti şi legende de Silvia Ioana Dîmbean

IERTAȚI-NE

Iertați-ne, voi, nou născuții,

tinerele suflete venite în lume,

Iertați-ne când vă uitați la munții

din care a rămas doar mândrul nume.

Voi suflete ce v-ați născut curând,

Iertați-ne că v-am adus pe lume.

Iertați-ne, pământul e flămând

de verde, înflorire și de gând.

Iertați-ne, flămândă e conștiința

de fapte binefăcătoare,

de semeni care se iubesc,

de trai onest și de bun simț.

Se poate?

Iertați-ne că ne-am născut întâi

cu gândul de-a vă face viața mai ușoară,

dar totul pare greu și uneori povară.

Iertați-ne că v-am adus în lumea

în care am otrăvit chiar oxigenul,

Iertati-ne acum și în vecii vecilor

pentru că noi am otrăvit și cerul.

Iertați-ne că este foame în lume,

că încă se mai războiesc popoare,

Iertați-ne când viața este uneori povară

că oasele ni-s obosite de atâta muncă,

Iertați-ne, e atât de tristă lumea

că însăși rugăciunea a început să doară.

Iertați-ne, voi cei ce nu aveți o haină

sau un acoperis în miez de noapte,

Iertați-ne, voi cei abandonați de mamă,

Iertați-vă și tatăl de se poate.

Vă rog să nu ne repetați greșeala,

impuneți-vă singuri reguli.

Eliberați-vă de jug și de povara

de a trăi și retrăi astfel de vremuri.

Voi sînteți generația aceea care poate schimba gândirea,

noi doar am început, voi duceți-o mai departe,

eliberați pământul prin voi, cu gândul și credința și puterea:

Se poate.

 

ZBOR

 

De dor, de zbor,

de regăsirea unui vârf de nor

Mă scald în pulbere,

înviu.

mă înalț și mă rescriu.

Iar cât o fi n-am cum să știu decât zburând.

La început o umbră îmi părea tot ce-i sortit,

prezent de zbor din mijloc spre în sus,

între același răsărit și sfânt apus.

De dor, de zbor

îmi satur imima și ochii și cobor

în sacre amintiri,

cuvinte, lacrimi și trăiri.

Și învățător și protector

Fi-mi tu, Icarus, și-al tău zbor.

 

Eu... de dor mai zbor

Atât cât numele mi-e scris

prin stele, prin cuvânt și nesfârșitul val de vânt.

 

 

CLEPSIDRA

Miresme de dor gândul ce vine dinspre tine

toate zâmbetele furate mi se întorc în rafale

o vrajă s-a rupt risipindu-se

clepsidra mi-e goală

ascult concertul ploilor de mai

și-i spun iubirii și zilei mai stai

îmi scriu amintirile în timpul rămas

dar viața îmi trece cu ochii pe ceas

 

visul atârnă de-o poveste și-un dor

clepsidra întoarsă potențează alt zbor

savurez numărătoarea secundă cu secundă

și mă regăsesc în adâncimea acestei vieți

la fel ca și pe treptele înalte știute-n suflet

ori spuse prin povești

 

NOI,  ÎNTRE PĂMÂNT ŞI APĂ

 

Noi sîntem Pământ și Apă, peste care s-a suflat

Cu iubire adevărată, Dumnezeu viaţă ne-a dat!

Ne-a lăsat să trăim liberi pe pământu-mbelşugat

Chiar iubind, ce nu-i posibil, cu popasuri în păcat. 

 

Căci între Pământ şi Apă-i doar un gând,

Care stă la bază-n toate câte sînt pe-acest pământ.

Iar tristeţea-n lacrimi ţese bobi de rouă pe pământ

Şi aşa răsare viaţa, ce născută-i dintr-un gând.

 

Viaţa-i o rotire sacră, ea pe toţi ne-a fermecat

Şi-n trăire, cu emoţii, ţine omul implicat.

Noi sîntem Pământ şi Apă, cu iubire amestecat,

În lumina lui cea sfântă, Dumnezeu ne-a frământat.

 

Când tristeţea vine seara şi te vezi din nou plângând,

Aminteşte-ţi: ea, iubirea, e la distanţă de-un gând.

Cu grații de balerină, prin iubire ia-ţi avânt...

Şi trăieşte-a ta viaţă, ce-i doar una pe pământ.  

 

Povestea luminii vorbitoare

 

Stau la umbra curcubeului....

Când ți-am spus că sînt lemn, am uitat să-ți spun că sînt copac. Cu rădăcini, ramuri, vise și că tremur în vânt.

Dacă vântul mă doboară, sărut pământul și devin parte din el. Sînt plin de povești, rădăcinile mele știu poveștile apei din care se hrănesc și cresc. Din alchimia apei și a pământului mă fac eu văzut. Mai apoi vine vântul să mă miște ca și cum tu, omule, ai da din cap spunând: sînt aici! Crengile mele se mișcă ca și cum tu, omule, ai da din mâini spunând: sînt aici! Îmbrățișează-mă!

În iubirea mea pentru tine diger moartea și-ți dăruiesc viață, atât de mult te iubesc.

Doar focul ar putea să mă mistuie însă chiar și atunci devin fum în umbra curcubeului, cenușă pe pământ, hrănesc rădăcinile altor copaci și duc prin ei mai departe poveștile existenței vorbitoare și spun: am iubit, am visat, am devenit, și m-am prefăcut în pulbere pentru că sîntem mulți, am vrut să ajungă la fiecare un strop de poveste deja țesută pentru devenirea tuturor.

Data viitoare când vei vedea un fir de fum să știi că sînt eu, umbra curcubeului, că exist în această etapă pentru ca tu să trăiești povestea luminii vorbitoare.

 

 

Legenda schimbului dintre noapte și zi

         Pe vremea bunicului meu, la marginea satului, era un pod peste Mureș, iar în mijlocul satului o mândră biserică. Toți sătenii erau liniștiți că paznicul porții își face datoria și lumina zilei se arăta de fiecare dată.

Bunicul făcea noaptea de pază la intrarea în sat, acolo, la podul din Berc unde se zvonea că este o poartă prin care pleacă noaptea și vine ziua pe pământ. Poarta nu era una pe care s-o vezi ziua în amiaza mare, ea apărea și dispărea după cum numai ea știe, la cântatul cocoșului când se schimba noaptea cu ziua. Bunicu stătea noaptea întreagă de strajă, ținând socoteala stelelor căzătoare și ale primelor raze de soare care ating pământul. Când treburile nu erau în rânduială prin sat, noaptea pe la tri, vedea venind un val-vârtej ce semăna cu un car de foc, tras de un cal negru, nărăvaș, cu coama zburlită și pornit parcă să calce tot satul în picioare. Atunci el, paznicul nopții, își aduna tot curajul și cu o sfântă cruce se punea dinaintea calului și-l îmblânzea, trimițându-l prin poarta ce se deschidea în negura nopții și facea nevăzut armăsarul.

Și îl întrebam atunci:

  • Bunicule, de unde aveai atâta curaj?
  • Draga moșului, curajul vine din lumină!
  • Ce lumină, bunicule?

Iar bunicul spunea: Nu departe de locul unde e podul, în dreptul unei sălcii, se vede întreaga noapte o lumină strălucitoare. La cântatul cocoșului acea lumină se preface într-un cal alb ce trece pe lângă mine în galop, lăsând în urmă un val de praf, ca să fiu sigur că nu mi s-a năzărit. În galopul lui acest cal alb devine una cu lumina zilei, ce începe în acel moment.

         Așa zicea bunicul,  că nu-i atât de negru dracu și cu ajutorul lui Dumnezeu poți să-l trimiți în praznic. Și că lumina aceea chiar și în zilele noastre încă stă de strajă în salcia de lângă pod.

 Multe povești mi-a mai spus bunicul, iar eu îl ascultam vrăjită de câte minuni era el în stare.

(poveste culeasă de la bunicul meu)

Vizualizări: 411

Comentariu publicat de jeni voina pe Decembrie 30, 2019 la 11:46am

Superb! Esti o fiinta minunata cu inspiratie divina! Succes!

Comentariu publicat de Faur Emilia pe Ianuarie 3, 2020 la 9:15am

Frumose poezii! Minunate povestiri! Reusesti sa ne trimiti in lumea frumoasa a copilariei, acolo unde fiecare pastreaza aroma din casa bunicilor!

Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Ianuarie 5, 2020 la 11:08am

Felicitări mii și mult succes!

Comentariu publicat de VERONICA OSORHEIAN pe Ianuarie 5, 2020 la 8:23pm

Felicitări! Un an cu împliniri frumoase a trecut. Cel Nou, 2020, să fie unul cu sănătate, cu inspirație și cu alte izbânzi. La mulți ani!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog DE UN CERBER a lui Batmindru Lucia
Joi
Postare de log efectuată de Batmindru Lucia
Joi
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog SONET... CU TITLU DISOLUT a lui Batmindru Lucia
Nov 18
Postare de log efectuată de Batmindru Lucia
Nov 16
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Batmindru Lucia
Nov 16
Batmindru Lucia şi Petrica Fagaras sunt acum prieteni
Nov 16
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Batmindru Lucia
Nov 16
Batmindru Lucia este acum membru al Cenaclul "Sunetul muzicii"
Nov 16
Valeriu Blaga este acum membru al Cenaclul "Sunetul muzicii"
Aug 26
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Iul 25
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Andreea Timis
Iun 26
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor