Parfum de dorinta

[Mariana Dumitran]

Ţi-am prins sufletul în căuşul palmei 
prin zâmbete, cu patimă... 
iar tu, mi-ai răspuns cu râsete 
sub clar de lună. 
Am atins firul ierbii 
şi am udat florile cu raze de soare.. 
indiferent de culoarea cerului, 
am avut sorţi de izbândă 
în locuri şi clipe 
la care nici nu visam. 
Am mirosit rodul copacilor 
ce ne îmbrăcau într-un verde crud, 
cu cărări împletite în frunze.. 
şi mi-am plimbat sufletul 
prin grădini şi amintiri 
ce miroseau a trandafiri.. 
a verde.. a viaţă.. 
de tine.. de mine.. de noi. 
Mi-ai privit adâncul sufletului 
şi mi-am jurat 
că n-o să mai las să doară 
şi-am încercat să şterg ce a rămas, 
aruncând povestea undeva, în minte. 
Apoi, am simţit cum dorul mă apasă 
şi nu am mai fost eu.. 
parcă mi se schimbase glasul.. 
până şi tăcerea îmi urla în tâmple. 
Şi am schimbat vorbe.. 
dorinţe, răzvrătiri.. 
şi le-am vândut pe un sac de vise, 
puţin din toate. 
Întrebări ce încă nu-mi dau pace - 
simţeam cum sufletul creşte 
în acelaşi timp cu trupul.. 
cu trăiri şi vise noi. 
Asemeni unei pânze de păianjen 
ne croim prezentul, 
lăsând în urmă locuri distruse 
şi plânse de cer. 
Ne dăruim cu totul, 
agăţaţi de pasiune.. 
aşteptând întotdeauna 
o nouă primăvară 
care ne trezeşte la viaţă 
şi ne răzbeşte fricile. 
Am strans iubirea în inimă 
şi am brodat-o cu fluturi coloraţi 
şi parfum de dorinţă. 
Azi ne întoarcem în noi.. 
sinele nu vrea să ne uite - 
aşa a crescut sufletul.. şi viaţa.. 

în mine.. in tine.. în noi.