În piele se naşte fosforul

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Se rupe întunericul şi lumina se trezeşte din somn,
seva de primăvară urcă-n plante.

Femeile privesc mugurii cum cresc
şi verdele oferă o nouă stare de graţie
când crudul curge voios şi subţire.

Aşa vibrează pe corzile viorii
un cântec ce-n floare se naşte.

Cu nervii relaxaţi de tot ce se vede
în fiinţă altoiul face rodul dorit,
culege arome din câmpuri de tuberoze.

Se alege măsura cea fără de limite
care pune timpul pe ghimpi
şi-l încarcă cu o tăcere nemărginită.

Canoanele nu-i pun sufletului stavile
cât ochii vor fulgera prin izbânzi
bucurii în oglinzi de cristal.

În piele se naşte fosforul
ce-mi luminează mâinele-n argint,
de nu mai ştiu dacă-s ale mele
sau dăruite de Domnul.