La Școala de Îngeri

[Romeo Tarhon]

La școala mea era un curs
La care-un dascăl vechi, bătrân
Cât timpul fără timp s-a scurs,
Mi-a spus să-nvâț să îmi înfrân

Emoții, lacrimi… și să fiu
Mai calm, mai dârz, mai dur, mai treaz
Cu pământeanul meu cel viu
Când îi sunt înger la necaz…

Și, absolvent în Dor din Vis,
Cu masterul în Vis din Dor,
Pe aripile-mi m-a trimis
Să îți fiu înger păzitor…

Dar, vezi, maestrul a uitat,
Sau doar s-a prefăcut, încât
Adresa ta nici nu mi-a dat,
Ci doar un nume și atât…

De-aceea te-am găsit tardiv
Și-am obosit tot căutând
Și-am devenit mai milostiv
Când te-am găsit gemând, plângând…

De-aceea, m-am îndrăgostit,
Fiindu-mi interzis total…!
De câte ori nu ai fugit
Şi în decor autumnal

Te-ai rătăcit, te-ai zăvorât
În umbra gri fără de drum,
În visul tău cel mai urât
Și cât am plans cum plâng și-acum…

Dar este prima oară, când
Nu te găsesc… Și-am fost retras
Din funcția de înger blând
Și păzitor, dar am rămas

Un muritor, fost absolvent
Al școlii îngerilor buni,
Un înger slab și indulgent
Și încă sper că poate, Luni

Te voi găsi la mine-n prag,
Plouată, plânsă,-a nimănui…
Dar fostu-ți înger, poate drag,
Te va primi în casa lui

Și grijă va avea, un ev
Și înc-un ev de evuri doar,
Să nu mai fie-un fost elev,
Ci îngeru-ți matur, măcar

Cât este toamnă și să stai
La adăpost fără-adăpost:
La mine, un expert în Rai,
Dar decăzut din post, un fost…