Frânturi dintr-o viață (2)

[ica matei]

2.Printre cifre şi formule

  Cuvintele profesorului se izbeau de mintea lui. Multe nu le pricepea. Nota cu sârguinţă tot ce spunea acesta, dar mâna lui dezobişnuită de scris în vremea când atingea doar volanul basculantei, obosea repede. Noţiuni noi, unele pe care nu le mai auzise niciodată, ieşeau din gura profesorului şi i se împlântau fără milă în minte. Gânduri negre îi dădeau târcoale fără voie: poate totuşi locul lui era pe şantier, unde nu ţi se cereau prea multe...
  Începuse cursurile doar de câteva zile, păţania lui făcând înconjurul facultăţii. Absenţa îndelungată atrăsese atenţia profesorilor, care miraţi îşi puneau întrebări. Nu se mai întâmplase până atunci, ca un student care intrase printre primii la facultatea lor, să nu se prezinte la cursuri. În cele din urmă, decanul facultăţii luase legătura cu părinţii lui. Mare uimire a fost de ambele părţi: a decanului, că aceştia nu ştiau de reuşita lui la facultate, a părinţilor, că totuşi feciorul lor reuşise la facultate. Explicaţia era una singură: una din secretare, se uitase fugitiv peste lista cu cei admişi, mai mult doar în jumătatea de jos a acesteia, neînchipuindu-şi că tânărul care a sunat, putea fi printre primii. Nu se mai ştia care secretară, nimeni nu recunoştea nimic, nimeni nu îşi amintea nimic.
  Azi, gândul îi fugea în trecutul nu prea îndepărtat. Plecarea lui de pe şantier în dimineaţa răcoroasă de toamnă, nu o va uita prea uşor. Se adunaseră toţi cei care înghiţiseră acelaşi praf galben împreună cu el, să-şi ia rămas bun. Îi impresionase pe mulţi, povestea lui. Nea Gheo era vesel nevoie mare, dar veselia lui era doar pentru a masca lacrimile ce-i jucau în ochi și îi înmuiau sufletul...Îşi amintea cu drag de el, după-amiază îi va scrie o scrisoare!
  - ...o constituie caracterul exclusiv piroxenic al andezitelor... notează, tinere! nu mai visa cu ochii deschişi. Dacă vrei să visezi, te poţi întoarce pe şantier, aici nu-i timp de visare, doar de studiu. Nu studiezi, la mine nu treci!
  Tinu începu să noteze grăbit şi ruşinat de remarca profesorului. Nu era singurul care se legă de viaţa lui, de fapt cam toţi profesorii făceau la fel şi nu numai cu el, ci şi cu ceilalţi.
  Prima lui sesiune a fost un calvar. Muncise pe brânci să recupereze timpul pierdut copiindu-şi cursurile, iar începutul sesiunii îl găsise frânt de oboseală. Învăţa aproape zi şi noapte, amintindu-şi vechea lui deviză: nu există nu pot! Dar nopţile nedormite i-au fost răsplătite: la sfârşitul sesiunii de iarnă era şi el student, cu toate examenele luate. I se părea acum o joacă, în sfârşit se putea relaxa şi bucura de viaţa de student. Sesiunea din vară nu-i făcu niciun fel de probleme, iar examenele îi aduseră note mari. Notele mari aduseră după ele laudele profesorilor.
  Privind în urmă, parcă nu putea crede, că lui i se întâmplaseră atâtea. Anul trecuse, pe urmă îşi luase zborul încă unul, şi mai unul.Toamna se apropia cu paşi repezi, al patrulea an de facultate bătea la ușă. Vacanţa îi adusese mult dorita odihnă, lâncezise pur şi simplu. Doar vorbele mamei îl mai scoteau din letargie. Nu-l slăbea deloc:
  -Tinule, da' mai ieşi şi tu în oraş, întâlneşte-ţi prietenii, mergi la discotecă, distrează-te! Dacă nu o faci acum, când vrei să o faci, când vei fi de anii mei?
Ce să-i spună? Că prieteni nu mai avea de când văzuse cum s-au bucurat de eşecul lui. Distracţiile gen discotecă nu-l atrăgeau deloc, ba chiar muzica dată la maxim îl înnebunea.
Glasul mamei se tânguia în continuare:
  -Tinule, mamă, când aduci şi tu o fată acasă, că mi-e că mor ca mâine şi nu apuc să-mi văd nepoţii...
  -Bine mamă, nu mă mai cicăli atât, uite acu' ies să caut o fată să ţi-o aduc acasă, spuse Tinu râzând şi sărutându-şi mama pe obraz.
  Rătăcea pe aleile parcului de sub cetate. Vorbele mamei legate de o fată pe care să o aduci acasă, îi stăruiau în minte. Nu găsise încă acea fată. Niciuna dintre cele care intersectaseră viaţa lui, nu-i stârniseră niciun sentiment în sufletul. Pe şantier, fetele roiseră în jurul lui, ar fi putut oricând să aibă una, la facultatea îi dădeau târcoale destule ca să poată alege. N-avea pe cine, le accepta cu îngăduinţă, fără niciun sentiment. Nu era misogin, şi de multe ori se gândea că lui nu îi era dat să iubească. Îşi invidia colegii care se îndrăgosteau, le trecea repede, schimbau fetele că şosetele, dar el nu putea fi aşa. Tot o mai căuta pe aceea căreia să-i poată spune "te iubesc" pentru toată viaţa.
  Îşi aminti de fata care venise împreună cu părinţii ei, în vizită. Era o strategie de-a mamei, care văzând că el nu dă niciun semn de însurătoare, aranjase acea vizită. Nu i-a făcut pe plac mamei, era în plină sesiune, nu avea timp de prostii. Nici măcar nu s-a uitat la fată. Politicos, şi-a cerut scuze şi s-a retras în camera lui, evitând astfel stânjeneala ce se crease. Nu de mult timp îi spusese mama, aşa în treacăt, parcă fără nici un motiv ascuns, că reuşise şi ea, la aceeaşi facultate unde învăţa el. Îşi spuse în sinea lui, că o va căuta la toamnă, măcar să o felicite pentru reuşită...

[ica matei]

Doamna Maria, mă bucur că mă citiți cu atenție. Am trăit acele vremuri și culmea, erau. La Deva, unde am copilărit, la subsolul Casei de cultură se organizau joia și sâmbăta, după-amiaza. Bineînțeles că erau departe de ce presupune acest  cuvânt, azi.

Mulțumesc pentru citire și urări.