E o vreme de toamnă în toate...

Copacii îmi plâng pe margini de drum,

În ochiul de cer cu frunze uscate

Se-nfig vălătuci de nori și de fum.

Se sting în amurguri focuri uitate

Lumini s-aprind într-un spart felinar

Din cețuri, dantele fine brumate

Țese frigul nopții straie în dar.

Tăcerii îi spun s-aștepte cuminte

Lângă gutuia ce-am pus-o în geam,

E vreme de toamnă-n noi și-n cuvinte,

Și nici…

Deși-i iubesc mirosul dulce de gutui

Și-mi place-aleanul ce se-așaza colo-n piept,

Te rog, tu, Doamne-'ncearcă toamnei să îi spui

Că nu o vreau, și pe la porți, eu n-o aștept!

Vreau să-mi fie vară,-n gând și-n fiecare ram,

Toamna doar în ruginiul din covoare,

Înstrăinări aiurea nu vreau să mai am

Și nici vreun vis ce a murit fără să zboare.

Mai șoptește-i toamnei că devreme-i încă,

Frunze-ngălbenite nu…

de ce?!

de ce a trebuit  să pleci?

gânduri în culori de-abia mijeau

sub fruntea mea,

sub fruntea ta

drumuri și poteci

spre alte zări

se desenau, ne-ndepărtau…

de ce a trebuit să nu-mi mai fii?

de-atunci

rămas-a marea

fără țărmuri pentru mine

și răsărituri

mult prea triste și târzii

apun la capătul de drum

pe care nimeni nu mai vine.

de ce a trebuit să te întorci…

Mă mint

că iarăși ai plecat și nu-mi mai ești,

că tot ce poate am avut,

ce poate-a fost,

doar rând sărac a fost

al unei vechi povești,

o urmă ce-a cernit hârtia

fără rost.

Mă…

pusesem pentru tine

zăvoare de gânduri la uși-

m-ascundeam,

tu nu credeai

că încă, mă joc cu păpuși…

plângeam

când te-am lăsat atunci de mână

mi se părea ciudat

să fim mereu împreună

apoi am ales drumul pavat cu  străini

în suflet adunam gheme

de spini și alți mărăcini

mă opream să te caut

la fiecare răscruce și pod

scriam cu tăcere

în viața mea alt și, alt…

Copilul meu...

Îmbătrânesc, copilul meu.

De ce să-mi pară rău?

Că lași în urmă

anii de liceu?!

Că-i timpul

neiertător călău?!

Îmbătrânesc, copilul meu.

Fără tine, mult prea sărac

mi se-ntindea

în față universul-

am încercat

să-ți fiu arac,

să-ți sprijin

pe drumuri grele mersul-

în ochi

să-ți pun numai lumină,

să-ți umplu…

Mai știi

zilele-n care

pașii noștri scriau povești?

Mai toate erau de dragoste...

Îți amintești ultimul nostru sărut?

atârna la brațul ultimului nostru dans

avea un gust dulce-amar

de trandafiri striviți în îmbrățișare,

de plecare devreme

sau de venire mult prea târzie...

Nu-l mai știu,

îi simt doar parfumul

de dor îngenuncheat

în rochia roasă de molii

și în cămașa…

Rătăcește vântul prin bătrânul meu castan,

Tristețea-mi dă târcoale, m-ascund sub vălu-i diafan

Și florile îmi ning prin suflet dorul altei vieți,

În cețuri se-nfășoară următoare dimineți.

Ne-mbolnăvim de umezeala prea multor amintiri

Când lacrimi cad înfiorând petalele de trandafiri,

Dintr-un adânc cernit de suflet proaspăt răscolit

Se-nalță aburi de iubire și de dor coclit.

De atâta frig în noi, am prins și…

Mereu, în mai, te caut prin gânduri vechi albastre

Și-n flori târzii de amintiri, toate ale noastre,

Chipul tău în blânda-mi reverie se strecoară

Și iar regret și iar mă-ntreb, pentru-a câta oară?

De ce-am plecat atunci, de ce-am crezut că nu te vreau?

În urma mea cuvinte-n lacrimi reci se înnodau-

O vorbă nu ai spus, nu ai făcut un rest de pas,

O întrebare să-mi fi pus, și poate-aș fi rămas...

Ce vânt mai scutură azi…

când miroase crud

a ploi de vară

și  jilav brațul ploii mă-nconjoară

mi-e dor

să plângă-n mine iar un dor

s-ating cu ochii cerul

în țipăt de cocor

să-nchid un fulger alb

sub pleoape

și trăznete s-aștept

să-mi cadă-aproape

să strivesc sub goale tălpi ploi nesfârșite

cu tine să mă pierd

în vraja unui dans, iubite

cu picuri mari de ploaie

să-ți scriu măcar un…

Când primăvara-și scoate din mănușă solii

Și înfloresc timid, în colț de parc, magnolii,

E semn că dintre cețuri visele se-nalță,

Prin suflet se trezește dor de dimineață

Și pot să-mi lepăd pașii mici și grei de ger,

Să mă-nvelesc în soare și-n undă de mister...

Și dacă înfloresc prin ploaie, triști, magnolii

Iar trupul mi-l furnică rosături de molii,

E semn că-n pragul argintat de timp al serii

M-așteaptă ca și-atunci,…

S-au prelins cu picuri grei zăpezile de ieri

Topindu-se în mângâierea noii primăveri-

Împovărând pământul cu umedul sărut,

S-au dus, de parcă n-ar fi fost și nu ne-ar fi durut.

Însingurări prelungi cusute-n fir de gheață

Își pierd veșmântul cerșind o nouă dimineață,

Iar gânduri ce-au zăcut o iarnă-n amorțire

Renasc dorindu-și haină nouă de iubire.

Se înalță dintre sloiuri murmure de seară,

Pe umeri aburește zvon de primăvară, …

Și  ninge iar, poate la fel ca-n seara-aceea

Când tu bărbatul, căutai nebun femeia,

Când pașii tăi rupeau prin nea cărări de dor

Iar pașii mei vroiau să-nvețe primul zbor.

Ne-nvăluiau dantele albe de zăpadă,

Copacii se-nchideau deasupră-ne-n arcadă,

Sub ramuri ninse străluceau priviri de foc

Și-am știut atunci că nu mai e un simplu joc.

Am nins prin vreme dorul meu prea plin de tine

Și-am rătăcit croindu-mi drum…

când ai plecat 

m-am zăpăcit puțin iubirea mea 

o vreme am plutit 

pe nori de catifea 

am încuiat 

urme plânse de șoapte 

în gânduri târzii 

străjuite de noapte 

ziua am închis-o 

între aspre ziduri 

pe chip mi-am desenat alte riduri 

și-n par prins-am 

fire…

Se-nșiră-n gând zăpezi cu urme ninse de priviri-

Aș vrea să cred că-s poate, toate ale tale,

Dar știu că-s doar ispite lăsate-n amintiri

Din vremea când goneam prin puncte cardinale.

Mult prea curând, nu vei mai ști nici cum mă cheamă,

Îmi vei uita sărutul prin albele tăceri,

Vei scoate poza ce-ți surâde trist din rama,

Prin viscol se va pierde gustul zilelor de ieri.

Vor rătăci prin vreme neostoite întrebări-

Risipite sunt prin…

scriu pagini de-omăt

cu pași rătăcind nicăieri

caut urme de tot și nimic

îmbrățișând dâre de fum...

sub  umbre de aripi înghețate

îmi adăpostesc privirea

orbită de scânteile altei ierni

când nu  înghețau cuvinte pe buze

și-n inimi nu viscoleau despărțiri...

escaladez dune albe

scormonind după  culori optimiste

ce le-aș fi vrut ascunse

în ochii tai-

nu găsesc  decât oaze

de…

O lacrimă își curge

drumul săpat de nopți

pe același făgaș

pe același obraz-

prin ceața ei

ochii mei îndrăgostiți

încă te recunosc-

fiecare pas al tău

își teme,

la fel ca atunci,

încercarea.

N-aș vrea să plâng,

dar brațele tale

îmi desenează pe trup

aceeași poveste

de demult,

când din mine

creșteau liane de dor-

nu te-am putut încătușa cu…

E noapte! 

și doar ninge... 

prind șoapte 

de albe ninsori. 

Nimic nu m-atinge! 

poate doar lumina crudă 

din zori 

și gheața nebănuiților fiori. 

Mă pierd printre semne 

și gânduri solemne, 

pe cărări albind zăpezi neatinse 

ard prin văpăi de dor 

reaprinse... 

E…

Am poposit pe dunga nopții tale

Brodând ecourile pe năframe,

Zăpezi sticleau în puncte cardinale

Și norii îți ningeau pe frunte drame.

Era durere multă-n noaptea ta

Încât, când am aprins tăcută zorii

Privirea albă-n lacrimi înota

Voind să șteargă falsele memorii.

Mângâiam acele vise zdrențuite,

Adăstând pe margini de durere

Atunci când te-am chemat să-mi fii, iubite

Toiagul alb prin lumea de…

Ca-n fiecare an, sărbătorile de iarnă îmi umplu sufletul de bucurie...

Ca-n fiecare an, mă copleșește bucuria, prin bucuria celor din jurul meu…

Și tot ca-n fiecare an, bat amintirile la fereastra memoriei, o deschid și mă las cuprinsă de căldura și intensitatea aducerilor aminte…

Poate în trecut nu am avut sărbători bogate ca acum, dar…