Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

[Aurel Conțu]

Cap. 25

.

Rezumat cap. 24

George Apostol tocmai terminase amenajările interioare, transformând hexagonul, după luni de muncă, într-un spațiu locuibil. Urma doar să-și invite „șefa”acolo și să se mute și el. Se culcase gândindu-se cum avea să reacționeze Agnisia Mărgărit, care locuise aproape treizeci de ani în cocioaba aceea denumită „Stație”.

.

Agnisia se trezise devreme, puțin după ora cinci, și aruncase o privire pe fereastră, așa cum făcea din copilărie. Nu mică îi fusese mirarea când descoperise că ningea fabulos și că se așezase deja un strat gros de zăpadă. Venise iarna la sfârșit de octombrie, adică prea repede față de ceilalți ani. Auzea pașii lui George Apostol urmând același traseu și se bucură că se trezise și el, deoarece îi oferea prilejul de a vorbi cu cineva. Îi bătuse la ușă cu o oarecare sfială.

- Intrați! îl auzi răspunzându-i.

- Bună dimineața!

- Sper să fie bună „șefa”! Acum că a venit iarna ar trebui să ne mutăm în hexagon!

- Ai terminat?

- Da, de aseară. Aș fi vrut să vă spun și dvs., dar nu m-am îndurat să vă trezesc!

- E bine și acum, îl asigură ea, poate chiar mai bine! Ce poate fi mai minunat decât bucuria întâmpinării iernii și mutării! Se potrivesc de minune!

- Atunci cred că putem bea o cafea înainte!

Agnisia acceptase cu bucurie.

- Spune-mi, îl întrebă ea, nu-i frig acolo?

- Nu știu „șefa”, normal ar trebui să nu fie, pentru că am dat drumul la căldură. N-am stat să și constat acest lucru, dar cred că totul este în regulă!

- Ești pozitiv ca întotdeauna.

- Aș fi fost îngrijorat dacă n-aș fi făcut totul cu mâna mea. De aceea nu pot să fiu decât optimist.

- Să înțeleg că ne mutăm acolo?

- Întâi ne uităm, apoi ne mutăm. Este posibil să nu vă placă!

- M-aș mira.

- Oricum, centrala de aici n-o mai duce mult! Se pare că a cedat vasul de expansiune care nu poate fi reparat.

- Doamne!

- Abia ieri am observat. Îmi pare rău!

- Atunci hai să vedem cum stau lucrurile dincolo! Mă îngrozesc la gândul că voi mai petrece o iarnă în frig!

.

La intrarea în hexagon îi întâmpină un val plăcut de căldură. Trecură repede prin holul în formă de L, care ducea spre box-office. Pe ecranul uriaș, în partea stângă,

apăreau deja parametrii meteo, aliniați frumos unul sub altul, iar în partea stângă,

imagini cu exteriorul hexagonului și a peisajului montan.

- Nu-mi vine să cred! exclamă Agnisia, sprijinindu-se de fotoliu. Ceea ce văd aici arată și aparatele mele?

- Fără nicio îndoială. Am instalat doar niște senzori pe ele. Dacă vrei, poți să verifici!

- Mai văd niște cifre pe mijloc?

- Sunt parametrii aparaturii din hexagon. Tot ce vedeți poate fi printat sau transmis în sistem PDF pe email doar apăsând enter.

- Adică pot transmite totul electronic de aici, fără să mai ies pe teren?

- Exact.

- E ceva de vis, George! Pot să văd și camera mea?

George Apostol îi arătă ușa aflată foarte aproape de box-office, iar femeia o zbughi repede într-acolo. Înainte ca George Apostol s-o ajungă din urmă, Agnisia Mărgărit dăduse buzna înăuntru, rămânând câteva secunde încremenită în mijlocul camerei.

- Spune-mi că nu visez! mai putu ea să articuleze. N-am avut niciodată o cameră atât de spațioasă și de elegantă! M-ai fermecat!

Deschise apoi ușa interioară din extremitatea sudică.

- Uau! exclamă ea din nou, descoperind baia cu tot ce trebuia să cuprindă un asemenea spațiu, inclusiv cadă, și-l sărută scurt pe obraz.

- Ești un vrăjitor!

George Apostol se înfioră de plăcere. În afară de prima strângere de mână, petrecută la sosirea lui acolo, nu se mai întâmplase până atunci o apropiere atât de intimă, care îl cam dăduse peste cap. Îi mai arătase hexagonul mic, explicându-i că acolo era un loc de concentrare al tuturor energiilor pozitive, ca de altfel și în întreg hexagonul, trecuseră prin seră, vizitară camera electrică, cu roata acționată de apă, generatoarele, boilerul și panoul electric, încheind turul de recunoaștere în jurul amezii.

- Sinceră să fiu, concluzionă Agnisia Mărgărit, nu-mi mai vine să plec de aici!

- Nici nu e cazul „șefa”.

- Am înțeles, dar trebuie să-mi aduc de la stație unele lucruri personale, hai să le zic femeești, de care nu mă pot dispensa.

- Să vă ajut?

- Nici vorbă, sunt prea personale!

- Cum doriți, vă însoțesc însă oricum, fiindcă am și eu de luat câte ceva de acolo.

- Din dotarea stației nu luăm nimic?

- Nu, avem tot ce ne tribuie la hexagon.

- Dar rezervele noastre?

- Le-am transferat de ieri dimineață, am uitat să vă spun! Mai rămâne să deconectez cabana de la catargul giruetei pentru a preveni un eventual scurtcircuit electric, dar asta o fac mâine, poate nu mai ninge!