cuvântul din palma mea

[Anne Marie Bejliu]

...risipeşte nervurile unei frunze.

uneori adorm cu lacrima strânsă în trupul lui

şi cresc în călătoria promisă demult,

când pragurile erau infinite şi-n cer doar,

unul aştepta să tai colţul stelei de aur în care,

glasul pământului deja era stins...

mi-am atins inima cu un răsărit, în noaptea valorilor neştiute,

când ceasul pământului smulgea secundele din tâmplele copacilor,

păcălindu-i cu un anotimp numit fals, primă-vară.

 

"sufletul nu cunoaşte anotimpurile..."

 

- aşa mi s-a şoptit în întunericul în care lumina construieşte Umbra,

sărutând neştiut trupul lui,

reinventând metaforele pe care poeţii

le regăsesc idei, în gândul lor,

odată cu imaginile curgând ploi sau furtuni,

sau fulgere,

prin sufletul, inima, mintea lor nebună.

poetul ştie doar că

vârful degetelor lui ating Poarta,

când ochii lui întâlnesc surâsul lui Dumnezeu...

 

cuvântul din palma mea

arde.

în buzunarul lui de la haina din cioburi de visuri şi metafore albe,

prinde mereu câte un fulg de dor şi iubire promisă undeva,

într-o inimă de fluture din flacăra soarelui alb.

 

cuvântul din palma mea

e pâine.

păstrează umbra cuptorului firii

până când ochii din castane smulse de vânt

ating pământul,

în centrul verde al sferei de gheaţă

a unui timp nedefinit...

[Bianca Dobrescu]

Ăsta-i de primă pagină, felicitări! :D

[Anne Marie Bejliu]

Mulţumesc din inimă. E o bucurie imensă pentru mine. Ţin mult la acest text. :D

[Bianca Dobrescu]

:)!