Cine eşti?

[Irina Lucia Mihalca]

Cine eşti?

             “Io son l'umile ancella...

               Un soffio è la mia voce,
               che al novo dì morrà... *

Înfăşurat în ghemul gândurilor,

fiecare clipă se stinge-n însingurare dacă nu e aici,

durerea e mult prea mare s-o mai porţi cu tine,

prin tine curge viaţa ce te poartă spre izvor.

Tragedia şi muzica! Luminile se sting,

ascultă muzica - liantul care ne leagă, ne uneşte -,

suntem una, suflete înălţate

pe treptele sunetelor ce desenăm aceste cuvinte.

Cine eşti? Cine-a creat lumile

şi tot ce se vede prin ochii lor?

Cine-a creat firul de iarbă şi căprioara ce-o paşte?

Cine-a creat pasărea cu aripile larg deschise

plutind în cercuri şi-apoi depărtându-se-n zările întinse?

Lumina lină şi caldă ce străbate

ca un foc stările în care-ţi aşezi sufletul

cu puterea ce se naşte din viaţă.

Îndrăgostiţii mor ultimii, simţi o prezenţă,

o copleşitoare şi-o apăsată duioşie?

Cuvintele nu-şi mai au loc,

în lumea noastră suntem însuşi cuvântul,

în noi se naşte totul,

acum începi să trăieşti adevărata viaţă.

Cum să nu-ţi aminteşti?! Aici eşti dintotdeauna!

Simţi iubirea cum curge-n trupuri

ca un râu al vieţii într-o nouă formă

care se ridică şi-apoi ia alt drum?

Oare cât din noi vrea să rupă tăcerea nopţii

şi să intre-n lumina simţirii?

E ultima noapte când umbrele o să dispară,

din ceaţa unor vremuri demult apuse

va răsări lumina în viaţă, contopindu-te cu raiul.

Strigăt al vieţii, un spaţiu sacru

unde doar sfinţii se pot întâlni, fiecare trăire

te sfâşie, cuvintele par intruse,

acum simţi, nu mai vrei să înţelegi nimic!

Ai coborât mare parte din cer în suflet,

i-ai atins zăgazurile

şi ţi-ai întins mâinile peste lume,

ai deschis porţi cu totul nebănuite,

te bucuri să te regăseşti

în viaţa ta unică, năvalnică, inestimabilă.

Ecce Homo! - strigă şi marea, şi cerul, şi pământul,

îmbrăţişându-l vei deveni ca el, nemuritor!

Fiţi binecuvântaţi, Fii şi Fiice ai Celui Prea-Înalt,

rămâneţi mereu aşa cum vă ştiu!

Să te descoperi cumva pe tine

în forma pregătită înainte de întemeierea lumii...

                 __________________________

                 ”Eu sunt robul umil...

                  Vocea mea este doar o șoaptă,

                  care, cu noua zi, va muri.” *

                  opera “Adriana Lecouvreur”