Ce paradis sans limites / Acel paradis fără de margini

[Irina Lucia Mihalca]

Ce paradis sans limites - Irina Lucia Mihalca
............ Traduction par: Laura Lucia Mihalca

Donne-moi la main, mon cheri,
Donne-moi la main
Pour marcher vers une nouvelle dimension,
Laisse-toi en arrière
Le mont des douleurs
Et le cri des langues de feu
Qui nous perçoivent les pensées des abîmes.

Tu es comme celui de mon rêve,
Jusqu’ou j’ai arrivé à sentir ton corps,
Tu as besoin de mon frollement,
Du feu des sens
Qui nous transperse le silence!
Nous avons besoin de nous,
Tu aime à moi le chant
Et sa cascade qui disperse tes dieux noirs…

Embrasse-moi, mon cheri,
Embrasse-moi,
Avec la mort vers la mort, nous nous avons cherchés,
Avec la vie vers la vie nous nous avons retrouvés.

Il y a des univers qui se touchent par des messages
Transmises dans nouvelles formes, d’une vie à l’autre,
Ton amour fait don
Pour me ramener ici,
Pour pouvoir aimer, pour povoir vivre l’amour.

Donne-moi ta main, mon cheri,
Donne-moi la main
Pour complèter le cercle desiré tout au long du temps,
Ce paradis sans limites,
- L’aprochement des âmes qui se trouvent au profondeurs -
Nous avons partagé l’infini, nous avons partagé la vie,
En ayant à la main les clés
D’un nouveau alphabet, avec signes et lettres différents.

Nous nous avons retrouvés,
Nous venons exactemment au moment établi par le destin,
- Une cathedrale batie
Et reunifiée dans la profondeur de notre être -
Tout consiste en un point et nous l’avons atteint!

À travers le deroulement des signes,
Nous écoutons
nos mots prolongés en poèms,
- Pensées, murmures, désirs -
Tu aimes à moi le torrent de la lumière,
L’essence qui
Entoure l’espace des vies
Et qui
fait fondre nos morts, de l’une à l’autre.

Embrasse-moi, mon cheri,
embrasse-moi,
Qui croit que la vie est seulement une ligne se trompe,
Beaucoup d’eux ne voient qu’au-delà de quelques pas!

Le temps n’est pas encore venu!
Beaucoup de personnes voyagent en vain
Ou, peut-être
qu’ils n’ont pas rencontr leur vérité.

Dieu ouvre la porte
Et là, on y entre seulement un par un;
Probablement que leur tour n’est pas venu maintenant,
Ils sont à un pas d’eux,
Mais très loin de leur recherches…


Acel paradis fără de margini – Irina Lucia Mihalca

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să păşim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor
şi ţipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri.

Eşti ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simţirilor
care să ne străpungă tăcerea!
Avem nevoie de noi,
în mine iubeşti cântecul
şi cascada lui care-ţi împrăştie zeii negri...

Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viaţa pre viaţă ne-am regăsit.

Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viaţă în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,
să pot să iubesc, să pot s-o trăiesc -

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să completăm cercul dorit prin timpuri,
acel paradis fără de margini,
- apropierea sufletelor din adâncuri -
Am împărtăşit infinitul, am împărtăşit viaţa,
În mâini avem cheile
unui nou alfabet, cu noi semne şi litere.

Ne-am regăsit,
venim exact la momentul potrivit de destin,
- o catedrală construită
şi reîntregită în adâncul fiinţei noastre -
Un punct este totul, noi am atins punctul!

Prin derularea semnelor,
ne ascultăm
cuvintele prelungite-n poeme,
- gânduri, şoapte, dorinţe -
În mine iubeşti torentul luminii,
esenţa care
ne absoarbe spaţiul vieţilor
şi care
ne topeşte morţile, dintr-una în alta.

Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
Cine crede că viaţa e-o linie, doar, se înşeală,
Mulţi nu văd dincolo de câţiva paşi!

Nu-i vremea încă!
Mulţi călătoresc degeaba
sau, poate,
nu s-au întâlnit cu adevărul lor.

Dumnezeu deschide poarta
şi intră doar câte unul;
probabil nu le-a venit rândul,
sunt la un pas de ei,
foarte departe, însă, de căutările lor...

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Camelia, pentru impresii si aprecieri.

Cu drag!