Ca floarea de cireş în lună plină

[Irina Lucia Mihalca]

Ca floarea de cireş în lună plină

Lumina s-a născut, în templul liniştii,
din pântecul Mamei Divine...

Viaţa înseamnă destin
în acea bulă de aer numită clipă,
- mereu mai cerem un timp -
iar cei din jur
peisajele, decorul... fragmente,
crochiuri de nostalgii, amintiri, reverii,
uitări, scântei de lavă vulcanică
ce ies
din matriţa peliculei derulate,
pe un fundal alb, în labirintul vieţii,
Un contrast de lumini şi umbre
prin care-şi vor căuta sensurile,
întâmplări stârnite de adierea sorţii,
în realitatea unui "nimic nu este întâmplător".
Iartă şi mergi mai departe,
nu te opri, evoluţia asta înseamnă,
mergi înainte,
Un nou cerc de lumină te-aşteaptă!

Spiritul poate să accepte
provocările
sau, doar, să se opună lor,
asemeni bujorilor roşii şi galbeni,
ce ies în evidenţă în briza vântului,
din aceeaşi tulpină,
rubine din picăturile inimilor însângerate
ale celor care-au trecut pe-acolo,
Un conflict intern
prin care soarele învinge în culoarea lor.

Un om
şi o femeie dorită de om...
O şoaptă-i iubirea lor,
ca floarea de cireş în lună plină,
O şoaptă
din irizările începutului în sufletele ce se caută,
frânturi prin care totul se contopeşte,
Un diamant
ce vine din moarte şi merge în lumină,
O noua vedere
din cântul sufletului nostru,
O cheie prin care
primim toate darurile lăuntrice.



http://www.youtube.com/watch?v=NKSq0LGNi9c