Calu-i alb, pădurea-i deasă!

[SCOTNOTIS LUMINITA]

Lui Cătălin Botezatu

Boltit de o lumină şi urgisit de drumuri,
blajin un cal aleargă să se menţină-n formă.
Trântit printe iluzii pădurea vrea să-l vadă,
El în gallop respiră prin coama lui eternă.

Lehamitea-l încearcă, sorbindu-i din putere,
când un pustiu amar potcoavele-i toceşte.
Puhoaie de fantome şi-o iarnă drumu-i cerne,
şi-aşa, într-o clipită, mai face-un tur în vreme.

Nu are-un loc anume, spinarea să-şi întindă
şi nici nu dă ‘napoi, la cursa grea, nu cade.
De-atâta drum îl frige nisipul în privire.
obstacole-l asaltă, El tropa-trop se-nalţă.

Găsindu-se departe, ecoul omenirii
i-ar pierde pe vecie măreaţa mărturie,
dar timpul înveleşte cu-a lui tropot subţire,
c-o singura zvacnire de suflet străluceşte.

Blajinul cal aleargă să se menţină-n formă,
mai trece schiopătând apusuri colorate,
adapă universul din tainica-i fântână
cu borna stării sale a refăcut o zare!

---