A(pus) pe rafturile secundelor mele…

[SCOTNOTIS LUMINITA]

 

Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

 îmi mirosea trului a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrăţisări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin un A(pus) pe rafturile secundelor mele.

 

Era seducător şi toate împrejurările il favorizau.

Plin de sine, şi în acelaşi timp, convingător.

Ştia că eram specială; ca o lacrimă cursă dintr-o icoană veche,

rugându-se iluzoriu să-i cad în palmă.

Se-ntorcea oftând ca un adevărat respins de la naştere.

Stiam prea bine, că mă ţinea aprope  să-şi găsească iertarea…

sfârşit însângerat cu mâini legate de paradisul durerilor mele,

adăpostind lumina spânzuratului din el şi caţiva kilometri de noapte.

 

Se întindea pe gura uscată ca un arc de triumf.

Veacuri înjunghiate de privirea lui iernatică,

 străbăteau devoratoare văi de neguri, nicicând păşite de El însuşi.

Mă îngrămădea ignorant în smârcul crivăţului galben,

ducându-mă într-o insomnie monotonă.

 

L-am aşteptat nostalgică şi  l-am iubit nemişcată de zvonurile uitării.

De sub limba sinelui, un grai neştiut mă ocolea

şi el se-ndepărta venind spre mine cu un tren de gânduri ascunse,

ca penumbra tăcuta a timpului nostru.

Fuse-se pământul sărutărilor dulci…centrul universului meu perfect.

În ochii celor care nu pot să vadă altceva, deveneam din ce în ce mai mică.

Dintr-un defect profesional încet, încet,

mă topeam întru gloria amintirilor,

legându-mă de o ultimă sâmbătă, fără să ştiu

că fantoma sfârşitului, îmi călca regala tulpină în picioare.

 

Ascultându-i cu atenţie somnul, îi mângâiam neliniştea,

iar durerea pe care într-o altă dragoste n-aş fi simţit-o,

mă anunţa că se va sfârşi;

 cu acea mâna ce-şi va lega degetele de cuvânt.

Când şi-a dezlipit pieptul de bătăile inimii mele,

îl priveam ca pe-o iluzie, prin fereastra tăcerii.

Eternul plin, acelaşi gol… A(pus) pe rafturile secundelor mele.

 

                                                                                              Luminiţa Scotnotis