am construit haina cuvântului

[Anne Marie Bejliu]

din zdrenţe de zboruri...

pe o clepsidră,

zace fulgul de gând,

frânt în mii de cioburi de oglinzi

de undeva, de departe,

se aduc scântei.

se ard legăturile lesturi

apoi,

cu mişcări atente,

se aruncă fâşiile din stofa groasă,

în cuptorul ideilor.

colorate cu spuma valurilor

încercărilor,

într-un protest absurd îşi ridică sensurile

deasupra flăcărilor.

se adună ghemuite de nimicuri,

într-un bulz ciudat, sufocat de goliciune.

renunţ.

închid flacăra într-un cuib de berze

şi-aştept o nouă lumină,

scânteia trăirilor nu-mi dă pace.

zvârlugă a visurilor,

mă întoarce -ncetişor

spre cuptor...

mereu...

 

cu buzele strânse în batista de fum,

privesc iar flăcările...

visez grâul pur cum se naşte.

sămânţa lui,

crescută în puful pământului,

iubită de ape...

trup frământat de dorinţi,

se aruncă zveltă spre vânt,

spre soare,

spre cer...

secerat spic îşi adună esenţele...

iar şi iar...

în azima cuvintelor mele...

surâd timpului mort

în bulz de nimicuri...

mai clipeşte din geana speranţei,

în secunda reaprinderii

focului de tabără în care

grâul

hrăneşte la sânul de aur al veşniciei,

sugarul flămândelor aspiraţii

spre Înalt...