20

[Bianca Dobrescu]

1. La capătul scării sunt eu cu tot ce-i lăsat pe pământ. De la un capăt la altul găseşti voie bună şi fericire. Dacă te chinui puţin, pe măsură ce trece timpul, găseşti şi câţiva nervi rămaşi fără legătură. Poate îi legi tu cumva şi pornim ţinându-ne mână. Eu poate am să plâng, tu mă vei îmbrăţişa, şi voi aştepta şi o mângâiere pe creştet

2.Sunt femeia ce a fugit toată viaţa de gratii, ce nu a vrut să se simtă legată de tine, de el, de oricare. Sunt femeia cu iarbă sub tălpi şi cu regina nopţii în plete, sunt femeia ce te iubeşte în taină, nu ţi-o va spune nicicând. Sunt femeia ce ştie doar să-ţi zâmbească şi să aştepte

‎3. Merg, cert e că merg spre un ceva, spre ce, nici eu nu ştiu. Nu mai ştiu nici cine sunt nici ce caut nici ce vreau nici ce fac. Asta-i cea mai dură sentinţă. Se întâmplă uneori să te trezeşti în viaţa ta, fără să ştii ce cauţi acolo, cum ai ajuns acolo. Totul să se învârtă într-un torent gravitaţional dinamizat doar de gândurile tale. Şi de-ar fi puţine gânduri!

‎4. Şi uite aşa stric o cifră perfectă, alergând prin iarbă cu bătaia vântului în faţă. Răcoare. Mai goală de tine ca niciodată, mă pierd prin verdele ăsta crud, şi Doamne, ce bine mi-ar prinde, un pumn de măcriş, ca în vremurile când îmi aduna bunica, şi un gând în care să nu mai apari.

5. Nu începusem să numerotez până nu mi-am spus că-i singurul mod prin care mă voi lecui de tine.
Cum a făcut vecina cu lăsatul de fumat, în a 100a zi, s-a lăsat de numerotat. Dar, zilele trecute am prins-o cu pachetul de lucky strike în geantă. După ce mă scap de tine oare te voi mai căuta?

6. Căutăm să devenim aroganţi. Aroganţa ucide.
Un fir de iarbă despicat e ca un suflet aruncat pe-un asfalt rece. Da, într-un sfârşit de primăvară. Şi o vară june nu te bucură nici cât negrul sub unghie.

7. Ştii, eu sunt ca o zi de luni, atunci când primul contact cu realitatea te scoate din sărite, parcă te azvârle şi mai puternic în pat. Şi vrei să adormi la loc, să îţi continui acelaşi vis. Visele se multiplică, păstrând esenţialul. Şi parcă îţi face mai bine să stai, să visezi. Gândind apoi că poate aia-i adevărata viaţă. Dacă stăm să ne gândim bine şi Schopenhauer a spus: la vida es sueno.

8. Se întâmplă să te regăseşti prea tare într-unul din personajele despre care a scris în ultima carte. Se întâmplă să interpretezi până la refuz. Până îţi faci atât rău încât ultimul lucru de care mai ai nevoie, e o speranţă, ce nu vrei să ţi-o fure nimeni, căci doar ea te mai ţine în viaţă.

9. Da, sunt multe, nu au sfârşit şi sunt independente. Totuşi îmi aparţin. Aşa-s gândurile.

10. Dulce renunţare, cu iz miraculos de vin fiert cu scorţişoară, parcă îmi furi femurul şi mă laşi mai săracă.

 

11. Sunt curioasă ce vor face lăsate de voia lor, unde vor ajunge, ce vor nimici, nu le stau în cale. Simţămintelor.

 

12. La capătul mâinii începe umbra ta. Asta pentru că vreau să nu-mi dai drumul niciodată. Voi cădea, tu vei fi acolo.

 

 

13.Adevăratul insomniac adoră solitudinea. În momentul ăla propice, fiind centrul universului său, se cufundă mă adânc în boală, deşi alţii îl strigă: ipohondrule! Lui nu îi pasă de restul lumii pe moment. Digeră în stomacul minţii sale, spre ziuă vorbele altora. Nu îi fac plăcere, dar nici nu îi displac. Încearcă să rămână indiferent. Rupe jumate de căpşună, îi scoate inima şi se micşorează până ajunge la stadiul de a-şi face pat din pereţii ei. Într-un final, îşi scrie trăirile şi netrăirile în roşu, într-un roşu pur ce curge-n şiroarie în mintea sa.

14.Nu mă lăsa să mă pitesc în tine, cuminte, de în aceleaşi mod le-ai primit şi pe celelalte. Nu-mi spune nimic. Nimic din tot ce s-a mai zis. Mai bine taci, haide să facem liniştea creativă, ca-n visele tale în care pe fundal se aud doar gemetele satisfăcute ale pereţilor. Haide să ne privim unul din ochii celuilalt şi să nu mai vorbim... să nu mai vorbim ca şi când liniştea ar fi cel mai de preţ lucru, ca şi când am fi vrăjiţi unul de altul şi nu am mai avea nevoie de nimic altceva...

15. M-am săturat. Da, m-am săturat să mă priveşti ca pe o carte deschisă, pe alocuri interesantă, pe dincolo mai ciudată, gen diferită faţă de cele cu care te-ai obişnuit. Poate d-asta mi-e uşor să-mi găsesc victimele. Să le momesc cu mine apoi, ca-ntr-un roman în care se vorbeşte despre eroinele din război ce s-au întors şi au ajuns dame de companie, să ucid mişeleşte. Ele au fost uitate, eu am un har. Mi-e de ajuns să-ţi fixez pupilele dilatate, ca tu să stai gândind fără să ştii de ce, ori fără să vrei la mine. Şi totuşi nu vei ştii niciodată cine sunt cu adevărat. E doar pentru propria-mi distracţie. Iar dau dovadă de egoism

16. Eu nu ţi-am uitat doar numele, ci şi chipul, alerg de colo colo buimacă încercând să-mi amintesc mirosul pielii tale. E uşor, era o combinaţie de "nu mă uita" şi lapte. Dar îi spuneai tu într-un fel... Ştii că nu ai îndrăznii să mă ucizi vreodată, e de-ajuns să-ţi zâmbesc, ca tu să-ţi uiţi apucăturile

17. Sau poate mă vei iubi mai cu foc şi vom devenii cenuşă, cenuşă pe fundul mării. Nu ne va căuta nimeni. Apoi cuminţi, vom aştepta să renaştem şi vom asculta poveştile algelor. Algele în mare au urechi şi nas lung, gura-i lipsă, deşi li se aude o voce asurzitoare, mă gândesc că s-au înregistrat de pe timpul când încă mai aveau o dâră ce voia să le fie limbă şi acum se ascultă şi ele, regretând. Cine poate ştii?

 

18. Astăzi nu sunt eu, nici tu, nici altcineva. Astăzi sunt un nimic pus deoparte, de care să te bucuri în timp.

 

19. Spune-mi, dacă ţi-ar creşte aripi, dacă zâmbetele noastre ar fi raze de soare şi ne-am topi de prea multă iubire, mi-ai face culcuş pe nori?

 

20. Inutilitatea existenţei este ca inutilitatea unui cuvânt ce mişcă fiece atom din tine. De te face să pluteşti. Eu uit de gravitaţie.