tipul acela cu palton retro și cârlionți albi

s-a dus într-o zi după pâine și a venit a doua zi

beat mort cu două pâini în plasă

râde de vremea aceea când procuratul pâinii era atât de facil

tipul mărunt care locuiește ca extratereștrii în Craiovița

se caută de mărunțiș în fața chioșcului de ziare

numele lui semnează vreo zece poeme 

din România literară dar nu-l recunosc decât ăia mari de la liceu:

Uite, e dom' profesor...hă hă cam mic, zice…

între cerul oval

și linia frântă a muntelui

greierii miros a tămâie

pe altarul lui Dumnezeu călugării

înțeleptesc mângânindu-și barba

la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit

singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea

care sparge tăcerea inimilor

cuvintele cad clare în timp ce ridică suflete

umbra părintelui sfielnică

precum o pasăre cu viers dulce

se înalță apostolic

săraci de păcate călugării se smeresc într-o…

între mine și mâinile tale este cald doar șevaletul

este atât de dulce mirosul de lămâie

simt cum mi se înmoaie simțurile

cuvintele salivează galben ca niște gușteri

adie a înstrăinare dinspre câmpie

când îți scade lumina îmi culci soarele pe umăr

cine nu s-ar însenina pentru o ploaie de vară

pentru doi ochi de păun rotindu-se în tăcere o seară ?

din culori se scurge lava nisipul apa

sufletul meu este în fibrilații își face autoportretul

în…

se zvârcolește vântul șarpe ce așteaptă asfințitul

Preschimbă-te în clipe! zice Nichita către mine

simt gustul de tămâioasă al toamnelor

curgerea timpului Dunarea care imi scade in piept

aș rodi la fereastra lumii

vie mustind sihastru

dacă stancuțele nu mi-ar fura inima

uitată pe glie

aerul miroase a nuci verzi

este atât de amară viața trăită pe silabe!

când pleacă berzele când mor cocorii

sufletul meu se întinde în…

îmi plac toamnele cu chiştoace băltind

frunze putrede cai aburiţi

trag storurile şi dorm cele cinci minute

pentru frumuseţe apoi alerg

cu viaţa la piept

fiecare drum are cheia lui sol

mă scutur de ploi precum câinii

din adăposturi

n-am stare toamna mea are pantofi portocalii

o claxonează la semafor alcoolici anonimi

ăla care scrie ca să evite viaţa umblă cu

moartea în buzunar de-i sar toate femeile

de gât să plătească umbrela cu…

calul alb al liniştii se adapă din stele

curg toamnele mele/grauri gureşi în vie/

secunde silfide aburesc peste dealuri

se aşază la masă să tacă rotund

cine se îndrăgosteşte în prag de toamnă

are o gutuie în piept

sub frunzele roşcate îmi despletesc singurătatea

şi-o muşc de buză

cum te-aş muşca pe tine

cel ce dansezi cu fragilitatea mea

/licurici pe şaua nopţilor/

greieri amorţiţi îmi cântă în piept

într-un vibrato perfect…

se scurge pe cele două mâini ale mele

cerneală simpatică pentru ora de scris

pasez lentoarea timpului cu un croșeu de stânga

când, iată, taci cu amurgul între dinți

și îmi eliberezi hulubii înainte de a coborâ de pe scenă

improvizația aceasta de clipe

miroase a ratare amoroasă

ea stă pe scaun la priveghi și îți scrie sms-uri

dacă mi-ai bea cafeaua din palme

poate aș dormi nopțile pe cuvinte altfel

se citește pe malul Senei din cărți care…

cu o mie de cai

poți cumpăra o scară spre cer

dar liniștea cu glas de greier

nu o poți hașura

stând la fereastra ovală a cerului

cu pintenii înfipți în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe

șchioape de infinitul o sau de interminabilul a?

număr stelele care înrămează cerul

unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran

iar noi vom sparge fosforul secundelor

mângâind coama cuvintelor…

ne putem curața de cuvinte

în toate diminețile când băutul cafelei

devine epopeic

am arta de a nu-ți face pe plac

de a bea dintr-o ceașcă minusculă

zațul clipelor/fâlfâit de berze în surdină/

în zile patinate cobor la demisol cu anxietatea

că praful zilei se va așeza pe umerii

orașului

iar tu îți vei pierde iarba din palme

vopsind pomii ca pentru o vară fără omizi

nu-ți mai vin păsările cerului

la ora de cumpărat…

se scutură duzii aerul este siropos

îți scriu pe șapte frunze de arțar

cu pletele pline de omizi rubiconde,

ce îmi devoră

sufletul culcat în iarbă,

dulce aureolă

șuier nopțile șubrede,

presar sare pe trotuarul fierbinte

cu inima învelită în staniol

tu-mi taci și râzi înainte

cele două sorți se rotesc ca la ultima

vară desculță

fluturi polenizează câmpul roșu de cuvinte

prin oraș circulă aburul poeziei,

sufletul meu…

îmi șterg de crinolina nopții

otrava scrisului cu gust de tei

transpiră prin toți porii sufletul

ce-mi crește-n palme ca o zi de ceară

la colț de lumi tu bei același vin neutru

cu buzunarul plin de ziare versuri iubiri și stații

scriu un prozopoem despre lumea

pe care o porți în pantofi

ai însingurat ferestre și am rătăcit

arborii lunii

doar tu ai cheile de la mansarda

unde femeia-poem

își dezbracă orgoliile

de pe pe…

nopțile își tremură genele lacrimi de sulf ard vise imateriale

gura cerului înnoptează pe pielea mea

ca niște îmbrățișări într-o gară de nord

când dorul se dă în leagăn stelele își flutură

coama, cometa universului

sudul din mine îți cutremură pajiștea liniștii

mă sorbi îmi știi pașii care nu dansează de două ori

te iubesc ca o sare de mare ca un delfin rotindu-se în zare

dar nu-mi scrie decât ca un soare între trei nori

ca un leu de mare pe…

spumoasă este liniștea amiezii

o bei când ai legat stelele nopții

iar din carul mare împarți vise în sandale

diminețile călărești cu zăbala înfiptă

în dinții de armăsar

nu-ți este foame de răsărit

nu-ți este sete de un apus

îți arde umbra aceea de inimă

seara te întorci cu fața spre un nor

și înghiți bob cu bob singurătățile de piatră

cal liber soarele nechează în ostrovul unde

crește liniștea pe timpanul stâncilor

copite de cai…

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei

doar eu le văd retina/perlă a încrederii/

palmele muncitorilor se șterg aspre de cer

trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer

din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei

rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât

cuvintele scot limba printre franjuri

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei

doar eu le văd retina/perlă a încrederii/

palmele muncitorilor se șterg aspre de cer

trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer

din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei

rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât

cuvintele scot limba printre franjuri

pe alei primavara răsuflă despletită de nervi

matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie

noi jucăm în prim-plan scene fără dublură

cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile

de schimb

cerul pictează egoismul pe biserici

îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor

zăpezi

trăim haiducește primavara aceasta din care tăiem

filmul voalat

arborii ating cerul deschis

cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab

de sufletul…

diminețile se dezbracă de trandafiri 

mă îmbrac în ii brodate cu roșii spini 

dorm pe geana curcubeului care plânge comete 

tu râzi pe ulița îngustă a copilăriei /porumbel voiajor/ 

cu cerul din mine îți mângâi soarele tatuat în piept 

șchiopătez de prea puține cuvinte 

pe drumul albastru pictat mult prea lent

dinții lunii piaptănă iluzii 

se nasc stele în liniștea asurzitoare

licurici sclipesc ca la Buckingham Palace

în întunericul vibrant 

dansează-mi sentimentele cu zece picioare

nu îți aprinde farul nopții 

până ultimul licurici extatic moare 

el zâmbea amar de pelin

sorți cu dinți albi mușcau din cerul cu zale senin

cântam la două mâini preludiul din Rahmaninov

tu dormeai în tramvai ca Homer neștiut de orb 

rătăcitor al mărilor agitate un Iov