Nici gândul nu ştie cum am iubit
într-o inimă de piatră
zgâriată de dorinţe
în focul de calcar.

Păstrez doar teama
zilei de îngheţ în sânge.

Fac semn cu ochii şi nu pot să mângâi:
mai adâncul se înşurubează în mine,
îmi rămân câteva clipe
până voi fi străpuns.

Aceasta-i durerea, trece prin mine,
dincolo te afli tu
şi poţi vindeca prin atingere
cărarea făcută
cu inima.

E o minune cu ea să împarţi

drumul cel lung

ce alunecă, şarpe sub tălpi,

unde pietre cu ochi de nisip

respiră durere!

La degete ai ramuri înflorite!

Când treci prin cuvinte,

mâinile se înalţă-n poeme

pe care le recită îngerii.

Când totul se leagă de trup,

intră noaptea în simţuri

se topeşte dorinţa.

Pietre cu ochi de nisip respiră

prin celule-n mişcare;

se grăbesc.

Oglinda ta

e o citire în sânge

a zidirii de…

Iubito,
Nopţile tale trec prin păduri,
întunericul coboară cu vâsle
din munţii cu vulturi,
în nisipul mâlos din apele Styxului,
să pună jurământ teama.

Atunci zilele devin furtunoase
se agaţă vremelnic de soare
şi sub căldura lui se mişcă
tot ce are suflare.

Din ploi şi zăpezi se adapă
râul ce înconjoară cu ură pământul,
din iubire
nu seacă nici un izvor
şi numai apa aceasta o bem.

Aştept să prind aripi

După forma sufletului meu,

În braţele curbate de aşteptare

...Să umplu golul cu sfinte meditaţii.

Ca o brânduşă în zborul unui vis

În care am devenit vultur,

Peste cerul tău lăcrimând din boltă,

Dau contur de stele carului mare.

Voi pogorî să-mi vindec cuvintele

În căuşul umezit al palmelor tale,

Şi ca un zburător mă voi întoarce

Cu seva buzelor arse de nelinişti.

Sunt un copil pierdut într-un oraş

Pe care-l…

Cea mai neîntemeiată încredere

a căzut sub umbrarul ochilor lunii

în noaptea în care o femeie se prostitua

pentru aproape nimic.

Un suflet se mutila pe sine dintr-o dată

fără să mai aibe limpezime,

era ca o moarte

care-şi lipea obrazul de pieptul ei.

La fiecare repetare

nu se mai recunoştea,

privea în ochii bărbaţilor cu ură

şi nici unul nu-i observa chinul.

Inima ei era nepotrivită

dar trebuia să…

Nu mă mai mir

când trec prin mine iluziile,

cireşi înfloriţi prea devreme.

În mustul zăpezii…

Trebuie să-mi fur silabele

ca pe nişte mere

din pomul interzis.

Dincolo de cuvinte…

Până pe buza nopţii e doar o răsuflare;

tu nu o cunoşti,

eu am nevoie de zile.

Pe sufletul meu a rămas o…

Cât de departe o să înţeleg

moartea unei stele,

patimile dintr-un râu de foc

expulzat de anii lumină…

Înfăşurat în falduri cu maci,

brazdele pământului nu mă încap.

Apasă pe suflet durerea,

adieri de cântece împrospătează…

Dragostea este mai frumoasă decât omul;

tulburată de propriul orgoliu,

e ca mierea pierdută-n cuvinte

ce-aşteaptă să se…

Îmi culci iubirea
în necuvinte;
tăcerea rupe din silabe,
pune vocalele-n cântece,
le aprinde pe buzele nopţii
sângele fierbe...

Te aştept să desăvârşim
armonia,
tu o urci singură
cu o octavă
şi mă subjugi.

După ultimul suflet al iernii
bucuria vindecă,

voci de durere în oase se spală
case cu duhuri neauzite
pocnetul clipei în noapte-l aruncă.

Mi se urcă pe piept o livadă înflorită!
unde îngerii-şi botează copiii,
în ochi de pădure
şi nu s-au mai dus
la trei izvoare care se întâlnesc...

Au rămas într-un colţ de umbră
să-şi serbeze ospăţul.

Se potrivesc în gânduri
lângă un copac necunoscut
despre care spun
că aduce noroc.

Iubito,

grabeşte paşii

cireşele coapte îţi modelează gândul,

peste trecut zboară albine,

palmele au adâncite linii scrise

iar buzle

poarta urmele lăsate de iubire.

Priveşte-mă ca pe un arbore de vânt,

nu-mi îndepărta frunzele

care-ţi răcoresc inima.

.

Iubito,

pune piciorul

în pragul porţii de piatră.

Sunt prea multe orologii grăbite

şi timpul le întrece orgolios

iar noi trecem

dincolo de…

Sunt clipa răzvratită prinsă-n lanţuri

Când noaptea mi-a lăsat ferestre în trup,

Mergând cu zeii din care-o să mă rup

Prin vremi înghesuite pe la colţuri.

Sunt umbra grea ce se destramă-n soare

Un nimb al zilei de aburire-n cer,

Sub talpa morţii strivit de rinocer

Când am păşit alături de cărare.

Mă duc mereu pe drumul către mâine

Nebune vremuri mă aşteaptă-n poartă,

Eu nu mai sunt, e propria mea soartă

Deghizată înt-un coltuc de…

Reînnoieşte-mă doamne-n iubire
Prin rugăciune primeşte-mi gândul,
Minunea ta sa-mi mângâie-n privire
Putere de cuvânt în ani de-a rândul.

Cu rodu-nţelepciunii mă cuprinde
Credinţa să-mi fie casă de ajutor,
Lumina învierii mi-o aprinde
Şi îngerii să-mi cânte în pridvor

Speranţa mântuirii să se arate
În suflet cu credinţa ta suport,
Cu adevăr zideşte-mă-n dreptate
În gânduri şi în suflet să te port.

Stelele înfloresc în piatră

sărutul,

un fel de mângâiere pe buze

secţionând rotundul,

dăltuit pe stâlpii porţii.

În adâncul fântânii,

între două mâini-ciutură,

curg peste sunete

surde tăceri.

Sufletul, pironit de remuşcări,

topit în absolut,

poartă sunetele marelui clopot,

căzut sub umbrela

turnului de veghe.

Cerul de plumb se sparge

de ţipetele morţii.

După echinocţiul de primăvară

învie în aer

Spiritus…

Noaptea unei femei
e o plimbare călare
pe potecile pădurii fără arbori
pentru cules de fructe.

Nici calul nărăvaş nu înţelege
se lasă domolit de efort
şi se hrăneşte cu iluzii.

Femeia e o noapte cu stele
care răsar şi apun
după alte legi.

E atât de normal
ea ştie să cucerească
universul unui bărbat
şi să-l mute pe o altă axă

rotindu-se în jurul ei.

dezleagă silabe pe limbă
până se descompun

aşa cum se topesc în urechi,
sunetele
legate cu funii de gât

exersează
lupta grea începe
dar nimeni nu-şi propune
să declame Odiseea

prins în joc
cu toate posibilităţile
forţează destinul
pune în gură pietre
pănă o umple
de scrâşnetul lor

la final
îşi strigă clar
reuşita

Cel mai mult mă bucură copiii,

părinţii şi durerea topită-n cristale fluide

cu incantaţia ascunsă în iubire.

Clipe sparte…