Nu ştiu unde ţi-am lăsat zâmbetul

poate l-am aşezat în dosul oglinzii

cu două feţe ale adevărului.

Dar ce importanţă mai are

dacă nu trebuie să-l cauţi?

Îl vezi ca într-o icoană izvodind minuni.

Iubirea din iubire mă duce pe drumuri,

niciodată nu li se vede capătul

doar îl presimt…

Eşti aproape de lumină,

se coc grăbite

fructele trupului,

simt cum se duc

liniile palmelor

în exterior.

Intrat în miracolul…

N-ai voie să intri femeie!

În altarul de singurătate

unde slujeşte bărbatul de rugă!

Cu privirea, tu dezveleşti

sămânţa de coaje,

înainte de vreme…

Ai coborât prin mine,

în gânduri odihnea îndoiala

Cuvântătorul

noi beam vorbele cu vin,

între noi cine a rămas?

S-a încins focu-n ţesuturi...…

Când n-ai mai venit pe potecile pădurii

mi-a coborât în cuvinte îndoiala,

timpul se înclina pe partea lui tristă,

se opăriseră în cântece sunetele.

Zilele erau mai lungi ca anotimpurile,

aerul nu era împovărat cu miros,

sărutul nedat se uscase pe buze de vânt.

Alunecau arborii, malurile râului se surpau.

De…

în miez cuvintele învelesc gânduri

cântecul prefigurat de sunetele pianului

alunecă pe suflet

o stea buimacă dintr-o…

Numai păsări să ştiu

zborului din piatră.

Ori porţi

ce-mi deschid eul.…

Nu-mi pretinde ce nimeni n-a pretins,

să locuiesc pe un munte de sare

la care vin caprele negre şi cerbii

şi mai vin şi femei să culeagă afine

pe care ochii mei le-mbracă-n tandreţe.

Plouă prin aşteptări cu nelinişti,

arborii se perindă pe văi alunecând,

peste păsări care-mi ciripesc destinul,

pâraie coboară cu seara-n spinare

pe poteci deschise spre marginea lumii.

E nefiresc cum îmi pot trimite cuvintele

pe buzele lor să-şi spună…

Mereu mi-am dorit lumina

în casa cu ferestre spre râu,

să privesc cum curge timpul

nestingherit de ape, nedezlegat de cer.

Drumul însoţeşte inutil râul

fuge în altă parte de lume,

gândurile şi păsările mă strigă,

paşii mei obosiţi rămân pe mal

cu iluzia întoarcerii de unde n-am…

Ne dor atâtea întâmplări fără noimă

din care nici nu facem parte.

Zarva şi ura ne-mpresoară şi se duce

încât mă întreb de ce rămân pe loc,

dezmoştenit de propria-mi virtute

de-a nu mă dezbrăca în văzul lumii.

Nici nu mai ştiu dacă fereastra s-a deschis,

să privesc cu gândul cum trece femeia

uimindu-mă cu mersul atât de plin

de parcă stele îi răsfaţă-n păr lumina

şi rănile se închid cu cicatrici de noapte.

Lângă copacii cu frig de…

E atâta dorinţă de viaţă-n seminţe

încât forma sărutului aflată-nlăuntru

se deschide germinând spre înalt

cu lacrimi surâzătoare la soare.…

Se nărăvise vântul peste poetice şoptiri sub clar de lună,

pârâul se strecura şipotind printre tufişuri.

În serile târzii întins pe căpiţe de fân…

Veţi îngădui drumului…

Ai fi putut să crezi că sunt un vultur

cu cerul peste aripi

şi te urmăresc fără să devii o pradă

din iubirea mea pentru…

Când va fi ultima zi tot ce am spus

va rămâne uitat undeva într-o taină,

toţi cei care mi-au fost pe aproape

vor pleca pe nesimţite în umbrele tăcerii.

Nici voi nu veţi zăbovi prea mult;…

Încrezători

dau drumul la semne,

zidind în piatră porţi

cu sărutul pe ambele feţe.

Ascultă cântec din fluier

la masa rotundă şi-n taină

foamea a plecat să se culce,

ochii în ochi se pătrund

şi se satură.

Gândul are un mugure ascuns,

izbeşte cu dalta în piatră,

scrie sfârşind în cuvântul

ce iese din fântâni spre cer.

Atingând cu privirea un cuib

rotitor ca un izvor în cremene,

unde lumina gândeşte pe Unul

şi ceilalţi se…

Pe aceste drumuri de lângă faleză

te caut de o vreme,

marea supărată loveşte cu valuri

în ţărmul acoperit de o ceaţă lăptoasă

prin care trec cohorte de păsări.

Nu-i nimeni să-mi spună cum alături

pe câmpurile goale suflă vântul,

nu se vede nici o moară de vânt

doar paşii mei de urme se şterg.

Bântuie întunericul şi somnul,

nu mai am unde să te caut,

oarbele drumuri se-nfundă în pustiu

cu nori de nisip pe deasupra.

Calc peste clipele…

Vrea să se mai înalţe cu câţiva metri
la marginea pădurii,

doar din orgoliu.

Nu despicase norii
cu vârful niciodată,
nu-şi cunoştea limitele.

O pasare de pradă
se rotea deasupra
cu un ochi al cerului.

Între copac şi pasăre
universul promis,
între pasare şi pământ
un cerc de căutare.

Urme de paşi prin ierburi
şi nimeni n-a trecut
spre râu.

Ai trecut dincolo, la înapoiere ai sufletul agăţat de cer

atât de frumos te ridici în picioarele neînvăţate cu mersul

încât, în ochii tăi se naşte un imbold răscolitor

iar lumina vrei s-o dai la o parte cu mâna.

Timpul începe să te măsoare clipă cu clipă

dintr-un orologiu bătrân rămas în fereastră.

Nimic nu este liniştit, totul se schimbă…