poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
SINGURA AVERE
Zilele şi-au pus demult, haine de toamnă
şi nopţile se-nfăşoară-n călduros mantou,
anotimp-bilanţ, ce la meditaţie îndeamnă,
iar trecutu-l privim de pe un imens platou.
Anotimp de întrebări şi popas prin amintiri,
lasă-mi toamnă, anii să respire înc,-o vară
şi cu-nţelepciunea vârstei, prinsă în priviri,
escaladez chiar, munţii pentr-o primăvară.
Dar…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 25, 2016 la 2:51pm — 2 Comentarii
PÂNZĂ ROGVAIV
Prin ape limpezi se scaldă un gând,
inundat demult, de o mare de tăceri,
iar umbrele sleite, pe zid tremurând,
le destramă vântul sub palide-adieri.
Am rătăcit printr-o pădure de umbre,
defrişată, în toamna cu iz de tămâie,
copacii au putrezit în peşteri tenebre,
iar din cărbuni a răsărit o verde-fâşie.
Arome verde-crud, adie prin toamnă,
anotimp…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 19, 2016 la 8:28am — 1 Comentariu
DRUM DIN CUVINTE
Tot mereu, vom simţi schimbarea,
doar amintirile haine, ne vor urma,
vom zâmbi, dar nu va fi de-aiurea,
chiar dacă anii ne vor transforma.
Deseori, am încercat să-mi explic,
de ce, ascultăm totdeauna de suflet
făcând să pară totul divin, angelic?
doar numai, iubind omu-i complet!
Uneori, purtăm haina singurătăţii,
un veşmânt zdrenţuros şi…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 15, 2016 la 11:30pm — Nu sunt comentarii
FEŞE DIN POEME
Timpul a cutreierat şi durerile au năpădit,
în pământul iubirii a-ncolţit iar întrebarea:
pe unde eşti, chip de zeu şi suflet răvăşit?
căci peste zidul tăcerii flutură neuitarea.
Vor înflori-n fiecare vară suave sânziene,
aştept să le prinzi-n poartă, că nu-i vreme;
să vină iarna, să ningă şi să-nalţe troiene,
când puteai s-ajungi cu mult mai…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 8, 2016 la 10:03pm — 4 Comentarii
OCTOMBRIE
Motto: Doar, iubirea oferă echilbrul pământesc-Maria-Ileana Tănase
Din nou, Luna Nouă şi vântul adună
câteva umbre ofilite, găsite dormind,
iar prin zare, păsări vestesc furtună
şi chiar adie zgomot de aripi fâlfăind.
Două s-au pierdut de cârdul-matern,
sunt speriate, dar târziu se…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 5, 2016 la 9:12am — Nu sunt comentarii
CINE N-ARE BĂTRÂNI SĂ-ŞI CUMPERE ...
,,Cine n-are bătrâni să-şi cumpere''
este cunoscut proverbul românesc,
apreciere nemărginită o mângâiere
pentru toţi care-i iubesc şi preţuiesc.
Venim pe lume din iubire şi bucurie,
neştiind cum viaţa poate să ne fie;
căutăm să ne găsim o cale, un rost,
dar divinitatea ne-a rezervat un post.
Senectutea, nu poate fi un…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Octombrie 1, 2016 la 11:18am — 2 Comentarii
DOAMNĂ PREAMĂRITĂ
Am adunat atâtea toamne pe umeri,
iar deseori, chiar uit şi mă minunez:
de ce, în suflet am strâns primăveri?
dar anii se cern şi nu mă resemnez.
Toamna mea cu pomii, verde-aprins,
anotimp ce şi-a găsit ecou în poeme,
iar de salba vieţii mulţi ani s-au prins,
dar sufletul n-are contor, nu se teme.
Eşti anotimpul desfrunzit în călimară,
iar…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 27, 2016 la 9:09am — Nu sunt comentarii
TOAMNA ASTRONOMICĂ
( Echinocţiul de toamnă )
Toamna astronomică a sosit în gară,
demult, aştepta să-şi între-n drepturi,
în primul septembrie se autodeclară
şi tocmai de echinocţiu îşi pune lauri.
Doamna-ncoronată s-a făcut simţită,
chiar nerăbdătoare s-ajungă la post,
dar vrea ca anotimpul ce-l reprezintă,
să fie campion în culori şi far' de…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 23, 2016 la 12:30am — 2 Comentarii
NUFĂR PE FRUNZĂ
Într-un buchet am prins toate toamnele,
de când sufletu'- mi te poartă ca haină
şi strâns legate cu razele lunii din serile
târzii, l-am lăsat pe prag în mare taină.
Iar când zorii se vor ivi tiptil, la fereastră,
vei găsi lipit un banner şi mii de gânduri
din toamnele nunţite ca frunză-albastră,
botezată-n călimară-n tot atâtea…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 20, 2016 la 10:07pm — Nu sunt comentarii
SONET PE PRAGUL TOAMNEI
Adie vânt de toamnă, lângă tâmple
şi chiar de nu simt mirosul de iarnă,
cărarea se tot îngustează, doamnă,
dar fără să ştiu, ce-o să se-ntâmple.
Viaţa curge şi…
ContinuareAdăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 18, 2016 la 12:08am — Nu sunt comentarii
NOTE DE TOAMNĂ
Motto: Dacă toamna ar desfrunzi note, ce simfonie ! - Maria-Ileana Tănase
Miroase-a toamnă şi-n toate a pătruns,
iar anotimpul meu prin riduri s-a ascuns;
i-atâta ruginiu în jur şi…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 12, 2016 la 12:30pm — 3 Comentarii
SONET PE CLAPE DE PIAN
Degetele aleargă pe clape, fără tihnă,
iar notele-s perechi ca-ntr-un menuet
şi două câte două se strâng în buchet,
apoi se răsfiră graţioase...ca o regină.
Partiturile-s scrise pe pereţii din suflet,
iar intensitatea sunetelor ... adrenalină,
vibraţiile interpătrund muzica cristalină,
apoi sufletul diapazon, redă ,,La sunet''.
De sub clape notele…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 9, 2016 la 11:04am — Nu sunt comentarii
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la Septembrie 4, 2016 la 3:18pm — 2 Comentarii
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 31, 2016 la 12:30am — Nu sunt comentarii
DULCELE GRAI ROMÂNESC
Astăzi e unică sărbătoare, ca o primenire,
ziuă sfântă, pentru dulcea limba-română,…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 31, 2016 la 12:30am — 2 Comentarii
VARA ARE GRIPĂ
Vara atinsă de gripă,
face bagajul în pripă,
dar mai are-un valet,…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 27, 2016 la 10:55pm — 1 Comentariu
IZVORUL SUFLETULUI
Motto: Scrisul este cea mai înţeleaptă...nebunie! - Maria-Ileana Tănase
Privesc de multe ori, în urmă,
găsesc doar cuvinte pe drum,
iar poemele chiar, o confirmă
şi multe vise-s demult, scrum.
Dar uneori, timpul se răzbună
şi când te-aştepţi cel mai puţin,
îţi oferă ca sprijin,…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 23, 2016 la 10:55pm — Nu sunt comentarii
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 18, 2016 la 11:20pm — Nu sunt comentarii
GÂNDUL SCRIB
Motto: Gândul, cea mai puternică forţă din univers - prof. Dumitru Constantin Dulcan
Mă aşez pe banca unui gând răvăşit,
regăsit printre frunzele unui anotimp,
aş fi putut să trec, fără să mă fi oprit,
dar zeul-timp nu se-ncrede-n răstimp.
Şi ca un făcut s-a postat între tâmple,
aşteptând să-l copleşesc cu tandreţe,
chiar dacă gesturile nu-s prea,…
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 14, 2016 la 12:45am — Nu sunt comentarii
Adăugat de Maria-Ileana Tănase la August 9, 2016 la 11:13pm — Nu sunt comentarii
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2025 Created by Petru Făgăraş. Oferit de