lumina gâlgâia din Soare ca dintr-o rană

deschisă

umblam pe străzi ca miopii

ultima stea se-nfundase în cer ca-ntr-o

clisă

iar viaţa scruta înainte orizontul cu ochii

cadavrul răspândea-n capela aceea un aer

solemn

părea că strânge viaţa cu dinţii

treceam prin faţa-i cu chipuri de lemn

şi făceam câte-o cruce pe…

 câteodată Soarele nostru plânge

ai putea crede că stropii de ploaie

sunt lacrimi

nu poți să nu te întrebi

de ce ar plânge Soarele

sau Dumnezeu

nu poți de asemeni

să găsești răspunsuri

la întrebarea aceasta

aici

pe planeta Pământ

singur loc în care trăiesc oameni

în  Cosmos există și alte…

locuiesc între patru ziduri

înaintea ferestrei se află un zid

la colțul străzii

altul

lumea e plină de ziduri până la cer

și chiar mai departe

toată viața am escaladat o grămadă de ziduri

crezând că așa e făcută lumea

de la o vreme ți se pare firesc

nu mai stai să despici firul în patru

indiferența ta

de…

 scurm zăpada rece din mine cu amândouă mâinile

și te caut înfrigurat printre frunzele galbene ale amintirii

n-a mai rămas loc neumblat în jungla aceasta a sufletului

toate frunzele însă sunt la fel de galbene și posomorâte

mi-ar trebui încă o viață să ating fiecare frunză în parte

cu vârful degetelor

care te-ar recunoaște

există o memorie miraculoasă a…

dimineața de azi îmi aburește fereastra

cu vedere spre Soare

îmi reduce lumea la o aglomerare de lucruri

fără contur

la o pictură naivă în tempera

din care culorile se scurg

se îmbrățișează frivol unele cu altele

este o combinație ireală de alb și roșu

ostilă ochiului

conturul corpului tău se pierde în cromatica mistică

a…

uneori îmi reprezint lumea aceasta

ca pe o eprubetă imensă din sticlă

deasupra unei flăcări

viața

ca pe o substanță organică

vâscoasă și dezagreabilă

care trece prin toate stările de agregare

ale materiei

și se întoarce în materie

faptul de a exista

(așa cum ne place să credem

fără să fim!)

ca pe o…

 arborele meu genealogic n-are nici început

nici sfârșit

primul strămoș a murit la naștere

eu

ultimul

nu am urmași

izvoarele nescrise ale vremii

vorbesc despre un străbun după tată

descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri

mâncătoare de creiere

pe crengile arborelui…

arborele meu genealogic n-are nici început

nici sfârșit

primul strămoș a murit la naștere

eu

ultimul

nu am urmași

izvoarele nescrise ale vremii

vorbesc despre un străbun după tată

descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri

mâncătoare de creiere

pe crengile arborelui meu

descopăr de fiecare dată…

într-o lume tăcută a obiectelor

a cuvintelor

a florilor

Maria

întruchipează excepția

ieșirea lucrului din abstract

din imobilismul acela dramatic al formei

denumită lebădă uneori

după aspectul aerodinamic al corpului

și aripi

Maria este o formă mișcătoare pe roți

la fel de însuflețită ca o…

 incizia ochiului tău

e asemeni diamantului din mâna

bătrânului tăietor de geamuri

necruțătoare

lasă în sticlă o dâră albă

ca un țipăt speriat de pasăre

dacă ai apăsa pe capete

m-aș desface în două

precum un sâmbure

în două jumătăți imperfecte

și inegale

cu sufletul înspăimântat într-o…

 vecinul de la parter n-a mai ieșit astăzi să dea zăpada

din fața blocului

lăsând dimineața sufocată printre troiene

madame Bovary nu-și mai plimbă dogul german

pe sub salcâmii înfloriți în mijlocul iernii

îmi lipsește hârșiitul lopeții de lemn în omăt

cântatul cocoșilor

al șaselea simț imi impută tăcerea nefirescă a câinelui

imprecațiile…

chipul ei blajin îmi vine în minte

din negurile inefabile ale copilăriei

și acum mi-o reprezint ca pe-o sfântă

de pe icoană

în mintea mea de copil

credeam că sfinții erau și ei un fel de bunici

împietriți în dragoste

fără să înțeleg cum

bunica îmi umpluse camera cu icoane

și candele

să mă ferească de Duhul cel…

 Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări

nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă

indiferent

și să nu-ți  ocolești rușinat sufletul

dacă am bănui câtă durere se ascunde

în moartea unui pui de vrabie

am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă

un semn că ne…

 gândul de a te strâge în brațe

mă sperie

ești atât de firavă încât te-aș putea strivi

între două degete

ca pe o cupă de șampanie

te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi

dacă s-ar întâmpla să ploaie acum

m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă

imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se

înăuntru unui strop de…

Insomnii

mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă

în zori

nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele

uneori te trezești confuz în mijlocul nopții

dintr-un vis urât cu păianjeni

aprinzi lumina

te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute

ca nu cumva să nu le tulburi monotonia

printre uși uitate…

ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină

este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră

a unei securi de luptă pe care se așează un fluture

sfidând toate principiile fizicii

legea gravitației

a cauzei și efectului

și a unei umbre fără identitate care mă acoperă

insinuându-se între mine și restul Universului

încă nu înțeleg ce caut…

dacă n-ai fi fost tu

ar fi fost altcineva

nu-ți fă iluzii

în blocul acesta cu zece etaje

și mansardă

( de unde am să mă arunc în cap într-o zi!)

trăiesc zeci de femei singure,

cele mai multe sunt vii

clipesc din ochi ca păpușile Barbie,

au fețe și expresii asemănătoare,

deschid foarte repede ușile

când…

i-am zis Cris

de cum am văzut-o

aș fi putut să-i spun altfel

dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint

ca o respirație dumnezeiască de înger

simțeam otrava dulce a dragostei

invadându-mi liniștea dimineții

cu milioane de fluturi

eram doar eu și Soarele

unul mai îndrăgostit decât celălalt

tocmai ne dezbrăcasem de straiele…

 ieșea de undeva din mlaștina nopții

odată cu apariția cavaleriei strălucitoare

 a zorilor

de fiecare dată venea din altă direcție

și se așeza la același colț de stradă

lângă același câine flămând și bolnav

care nu mai avea putere să latre

„Miluiți un biet poet cerșetor

cu un strop de lumină!”

se tânguia el în numele său și al…

Nu-i puțin lucru ca la douăzeci de ani să fii cineva. De regulă, la vârsta aceasta oamenii mai orbecăiesc prin întunericul vieții, căutându-și drumul. Virgil Teodosie părea că sărise peste această etapă, dedicându-se muzicii (de mic copil), lucru care-l ajutase enorm în devenirea sa profesională, dacă meseria de cântăreț de muzică populară putea fi considerată o profesie.Unii susțineau că era foarte greu să trăiești din muzică, alții dimpotrivă, luând în calcul carierele fulminante ale…