Transparenţa oglinzii...

[Mihaela Moşneanu]

Transparenţa oglinzii sare-n ochi

prin strigătura chipului

unde culoarea privirii nu-i nuanţată

în vreo culoare de cer mare iarbă ţărână

ci în nuanţe de conştinţă care se-mpart

între ele şi taie macaroana

din mijlocul chefului de-a admira

machiajul sau zâmbetul de probă

ce şi-i le-a însuşit adineaori

pentru o ieşire-n societate

cu prieteni sau cunoştinţe de oriunde

nu contează să ştie că oricum

societatea e-o piesă de teatru regizată

pe moment şi jucată instantaneu de actori

nedistribuiţi în roluri principale ori secundare

deoarece deţin ce rol îşi doresc şi sunt

proprii scenarişti şi regizori

pentru o amplă panoramă.

Atenţia privirii şi conştinţa

produc carambol pe traiectoria

dintre imaginea chipului şi gândurile

plecate de mult la plimbare

pe aleea minţii ce-ajung să escaladeze

mai mult sau mai puţin

inhibiţia agăţată de inconştientul

cu uşile ferecate în lacăte

inventate de teama şi teroarea provocată

de fel şi fel de evenimente

trecute sau prezente unde speranţele

sunt pruncii veşnic vii ce aşteaptă

să fie luate în braţele sufletului

pentru a fi crescute în vise şi-apoi

transformate în fapte care să măture

mizeria de sub covorul înconştientului.

După plecarea din faţa oglinzii

transparenţa rămâne singură

să-şi facă de cap cu observarea

mobilei şi-a altor obiecte rămase

în compania ei şi s-aştepte revenirea

persoanei ieşită proaspăt din orbită

în timp ce memoria i se răsfrânge

în subconştient şi conştientul

strânge toate măştile din ţinuta exterioară

ce-arată spectaculos după părerea personală şi nerbdător

se-avântă în mirajul străzii şi-a societăţii

s-ajute la punerea în scenă a vreunui nou act

din piesa de teatru în momentul apariţiei sale.

Mihaela Moşneanu