Suspiciunea

[Mihaela Moşneanu]

Întâlnim pe drumul vieţii o baba-cloanţă

frumoasă ca mama dracului şi grasă ca o batoză

care se-mpiedică de noi azvârlindu-şi kilogramele

prin toată fiinţa noastră şi mai nasol e că nu

se mai poate ridica din eul omului ce

trebuie să lupte cot la cot cu ea

că altfel îi produce comoţie cerebrală

vieţii şi iubirii din care ne hrănim.

Nu mai avem curaj să ne-ncredem

în oameni şi mai rău nici în noi înşine

pentru că la fiecare pas privim atenţi

să nu ne strivească greutatea plină

de panica kilogramelor

ce apasă până-n adâncul sufletului

având grijă să-i spânzure omului cât

mai multe speranţe născute din cele mai

nevinovate gânduri cărora le este frică de fapte

ce rămân umbre nevăzute şi surde-n ecoul

eului văzut şi auzit numai de Dumnezeu.

Atunci baba cloanţa Suspiciune ce s-a înscris

voluntar la apel pe cordul omului sparge ciot cu ciot

din încrederea ce s-a uscat sub arşiţa trădărilor

venite în şir indian sau buluc prin viaţa multora

apucându-se să inventeze cât mai multe reţete

de trădări proprii numite răzbunare

făcându-i încrederii înmormântare.

Doar timpul mai păşeşte indiferent

pe pământul negru acoperit de iarbă sau de nea

cărând în spinare viitorul imprevizibil

ce-aduce cu el dreptatea şi adevărul

să scormonească-n adâncul sufletelor

pentru a mai găsi încrederea.

Mihaela Moşneanu