SURORILE

[Mihaela Moşneanu]

Viaţa ştie că are o soră şi că Dumnezeu le-a orânduit
traiul punând o barieră între ele şi că o cheamă
Moartea - amândouă sunt bătrâne şi veşnice -
deşi când vin pe lume mereu se nasc
cresc şi îmbătrânesc dar niciodată
nu mor preocupându-se în primul rând să
trăiască înăuntrul şi pe dinafara oricui şi a orice
ce vor să dea Pământului şi Universului.

Prima oară viaţa locuieşte în burtica
mamei mişcându-se şi învârtindu-se cum
îi convine percepând sunetele din exteriorul
care îi strigă şi-i cântă în felul lui despre
ce va cunoaşte atunci când se va naşte şi înainte
de-a se naşte moartea urlă şi se ceartă zdravăn
cu tot ce este în afară apoi este trimisă
în imensa burtă a ţărânei unde nu mai
poate să se mişte sau să mai aştepte să se
întoarcă vreodată şi totuşi mereu se
întâlnesc şi se despart la răscruci de drumuri
comentate şi dezbătute prin fel şi fel de
teorii fără să fie concretizate.

Viaţa e sora cea frumoasă luminoasă colorată
Moartea e sora întunecată etichetată
cu nimic şi nimeni de unde puterea Luminii răzbate
ia amploare şi se bucură până când întunericul
o înnăbuşă pentru întodeauna făcând-o
una cu el şi nu mai rămân decât
oasele şi cenuşa care îmbrăţişează ţărâna.

Mihaela Moşneanu