PIETRELE SCORŢOASE

[Mihaela Moşneanu]

Dacă ne-ar creşte pietre scorţoase pe
sufletul îmbrăcat cu iubire ură şi cu toate
suplimentele ca bunătatea răutatea invidia etc
în ce interval dintre cele douăzeci şi patru de ore
şi-ar putea găsi prietenii noştri sau măcar unul dintre
ei cinci-zece minute hai un sfert de oră cel puţin
pentru a-şi îndrepta atenţia spre noi sau pentru a ne
apela la telefon pe Facebook WhatApp Skype etc
să vadă cum arată şi să ne-nveţe cum să ni le înlăturăm
că prea ne-ar durea greutatea cu care ne-ar apăsa?

Dimineaţa merg toţi la servici sau dorm mai mult
din cauza epuizării de ieri că na! fiecare a avut treburile
lui - chiar şi lenea împreună cu nimicul sunt o treabă
să nu se supere nimeni că nici eu nu mă supăr - şi
când se trezesc toţi se gândesc la cafeaua sau mâncarea
de care au poftă înainte de a-şi începe activităţile
care îi preocupă şi din care îşi compun propria viaţă.

La prânz fac o pauză de masă şi după ce mănâncă
se grăbesc să-şi continue ce au început azi-dimineaţă
că repede vine după-amiaza şi-ncep a se gândi că
nu mai au mult şi sunt gata cu serviciul sau cu treburile
nu mai este mult până deseară când toţi se alătură
familiei sau lor înşişi în pragul zilei ce aproape s-a terminat.

Când în sfârşit a ajuns şi seara să-nconjoare cina
pe care o iau cu toţii fie că mănâncă beau sau amândouă
la un loc toţi consorţii cel mai sigur convieţuiesc îşi alintă şi îşi
răsfaţă copiii unii dintre ei îşi iubesc părinţii bunicii şi alte
neamuri câteva minute sau o oră-două că mai mult nu e timp
noaptea a venit pe aleea timpului şi-şi aşteaptă somnoroşii
care nu vor mai şti nimic până a doua zi la prima oră despre
viaţă şi uite aşa fiecare pleacă în ţara lui Moş Ene
care îi cunoaşte pe toţi dar habar n-are cum îi cheamă
în timp ce toţi ştiu cum îl cheamă pe moşul somnului
dar niciunul nu ştie să spună cum este în ţara lui.

Aşa că până la urmă dacă ne-ar creşte pietrele
scorţoase pe sufletul încărcat cu iubire ură şi cu de
toate n-am avea ce să facem decât să le cărăm
să ne-mpiedicăm de ele să cădem şi să ne ridicăm
la fel cum facem şi cu necazurile şi bolile care vin fără
să ştie cât de mult ne dor dar le place să sape adânc
în noi fără milă să-nvăţăm cum este cu soarta de
la o zi la o noapte cu multe bisuri fără un sfârşit ştiut.

Mihaela Moşneanu