rechem, readun

[Anne Marie Bejliu]

rechem, readun

codurile întâmplărilor.

mă arunc în vadul singurătăţii,

deasupra tuturor principiilor

uscate,

în glodul timpilor bătuţi

de uitare.

 

mă reclădesc

în pumnii nisipului tău,

rostogolind clopotele încercărilor,

în apele murdare ale cuvintelor seci.

 

mă reîntâlnesc pe aleile parcului în care,

umbrele dansează visurilor,

tangoul înflăcărat al banalului.

 

rechem, readun ritmul fricii,

pe bara de fier a destinului.

 

mă hrănesc cu iluzii.

 

îmi creşte în călcâi un copil verde,

cu părul din spinii de ceaţă.

 

mă apără, ştiu!

 

mă iubeşte în ură.

 

mă urăşte-n iubire.

 

e surd şi mut,

de câte ori sabia lui

atinge tâmplele existenţei,

aruncând salbe de scântei,

lipsite de răspunsuri.

rechem, readun

cuvintele nopţilor

într-un sac de verbe.

au uitat mişcarea

pe o muchie de gând

în plin gol al vieţii.

 

[Anne Marie Bejliu]

nu ştiu ce să răspund în afară de a-ţi mulţumi că exişti, că eşti o minune în viaţa mea. o zi cu bucurii şi împliniri să-ţi dea Doamne Doamne, Lucia!