Poeme mistice - autor Olga Alexandra Diaconu

[Petru Făgăraş]

PSALM

 

 

Mă pierd în Tine,

Doamne,

şi-mi e atât de dor

de mantia ta largă

în care mă-nfăşor

Tu pari că nu ştii unde

şi nici chiar cine Eşti

Tu pari că dormi adesea

Tu pari că nu gândeşti

 

Şi totuşi,

când pe-o parte Te-ntorci

Tu Te trezeşti

formând o piramidă

cu vârfu-ascuns în Ceruri

pe baza ei Pământul

susţinând mii de oşti

 

Sub paşii -Ţi uriaşi

Tu veşnic poţi s-Te mişti

grăbind sau rărind ritmul

Te-ascunzi în Tine Însuţi

senin purcezi spre Tine

şi nu Te uiţi la ceas

 

O muzică ascunsă

Te pune în mişcare

din dor de Tine Însuţi

deşi eşti fără glas

Şi toate în spirală

la Tine se întorc

cum fusu -ntoarce firul

mereu pe altă parte

când fetele în seară

stau vesele şi torc

 

Ca unic scop şi bine

mişcarea Tu o ai

tot alta ea devine

când Ţie Tu te dai

 

Din dor de Tine Însuţi

copiii Tu Ţi-i chemi

într-un târziu la Tine

cum Fiul se întoarce mereu

de-o veşnicie

dând vremurile-n vremi

 

Lăsând doar înserarea

să ne cuprindă stând

când doar purtându -Ţi umbra

purcede Duhul Sfânt

Lăsând apoi şi noaptea

să ne cuprindă lin

cuprins cum e paharul

de floarea albă-n vin

 

Rămâi ascuns

în ceea ce veşnic dăruieşti

un joc de-a v-aţi ascunsa

se pare că Tu eşti

Acesta este Jocul

ce singur Ţi-ai impus

mişcându -Te întruna

când jos şi când iar sus

 

Şi când purcezi în Cale

Îţi place să insişti

lăsând în urmă -Ţi ape,

munţi, ierburi

când Te mişti

 

Te-acorzi în Tine Însuţi

cu-arpegii mii şi mii

şi când priveşti Pământul

vezi toate cum le ştii

 

Şi iar Te-ntorci la Tine

în braţe-ai vrea s -Te strângi

din prea multă iubire

Şi tot ce-i pe Pământ

Se –ntoarce -n ritm celest

unind Nordul cu Sudul

şi Vestul intră-n Est

Şi tot ce se întoarce

se mişcă-n ritm de dans

şi Cerul şi Pământul

devin doar un balans

 

În zbor egal de aripi

se mişcă totu-n Cer

pân' toate pe Pământ

la Tine venind pier

 

Tu eşti lăcaşul Vieţii

în cerc Te desfăşori

deşi eşti neclintit

în veci Tu n-ai să mori

O inimă prea sfântă

pe lumea asta eşti

să Te descrie nu ştiu

nici zei nepământeşti

 

Te mişti în ritmu -Ţi propriu

şi-astfel întrepătrunzi

tot ce-i la suprafaţă

cu cele-n cari Te-afunzi

 

Abisul libertăţii

repauzare eşti

readucând la Tine

în Cale ce-ntâlneşti

 

Şi toate rămân sine

culcate-n sânul Tău

căci fără ele toate

Tu nu eşti Dumnezeu

 

Cu sufletu -Ţi divin

Tu Te cunoşti ca Zeu

deşi eşti Cel de azi

la ieri Te-ntorci mereu

 

În întregime vezi

gândeşti, auzi şi simţi

cum Te iubim cu toţii

copii ca şi părinţi

De-aceea nu Te-asemeni

cu nici un muritor

trăind ca o Absenţă

ce-aduce numai dor

 

Şi-n timp ce intri-n Tine

şi-n Sine Te măreşti

purcezi spre-a noastră lume

dar nu - Ţi părăseşti Casa

ci rămânând în Tine

continui să zideşti

Tu eşti Dăruitorul

ce Firea dăruieşti

iar Firea - Ţi este darul

ce –ntruna -l pierzi sau creşti

 

Eu sunt doar un acord

în armonia Firii

un număr insistent

în leagănul iubirii

 

Dar Tu eşti Suveranul

şi Mare Preot eşti

acorzi netăinuirea

cunoaşteri dăruieşti

Rămas în Tine Însuţi

mişcându -Te pe loc

în lume al Tău Spirit

îşi face veşnic loc

Cuvântul e în Tine

doar Tu poţi fi Cuvântul

şi lumea asta toată

biserica Ta e

În zidul Ei sunt piatră

cât vorba -n mine e

în mine cât e gândul.

 

 

aprilie-mai 1996

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DUHUL SFÂNT

 

Natură înseamnă naştere

Iată, Duhul Sfânt

se naşte dintr-un Ou

care pluteşte pe ape

 

Corpul Lui e fluxul de Idei

e informaţia Lui despre Sine

printr-o mişcare continuă, discretă

a părţilor

prin schimbarea caracterului acestei mişcări

 

Natura este Unul

care îşi generează propria existenţă

prin întrepătrunderea părţilor Sale

prin trecerea lor unele în altele

prin rezonanţa naturală

a Ideilor ascunse sub părţi

 

Întregul care conţine părţile constă în armonie.

 

 

 

mai 1996

 

 

 

 

 

 

 

 

O, DOAMNE, PRIN TINE, UNIVERSUL ÎL SIMT

 

 

O, Doamne,

prin Tine

universul îl simt

cum tresare:

proaspăt ca dup-un somn

ca dup-o înserare

Totul în el e

numai nedumeriri şi mirare

 

Simt linia orizontului

în jurul inimii mele

ca un balsam pe-o rană

Lasă-mă să fiu

umila mreană

care nu ştie că piere

 

O, acest leagăn enorm

în care m-afunzi

când adorm

e singurul balsam

pe care-l mai am

pentru copilărie

Pentru copilăria când

nu mă întrebam

de ce tresar

sau de ce respir

Eram!

 

Binecuvântat fie

aerul tare al visului!

O, cum m-am desprins dintr-o dată

din imensa roată-a plictisului!

 

Nu mai ştiam unde să mă caut -

în frunze ,

în flori, în auz –

totul părea atât de confuz-

nici un ecou

pe pământ sau în Cer

pentru sufletul meu

Aş fi vrut să m-avânt –

dar unde?…

Nu mă-ntâmpina Neclintirea

în văzduh sau în unde

 

Simt cum înot

în abis

Să nu mă strigi

să nu-mi spui pe nume

Nu vreau să cad pe Pământ

vreau să rămân imponderabilă:

dimineaţa

cu mâinile întinse spre soare

cu tălpile goale lipite de lut

Numai aşa

muzica sferelor pot s-o aud

Numai aşa

n-am să Te-ntreb

de ce e omul trestie gânditoare

de ce e gândul durere

şi poezia rană veşnic deschisă

O, Doamne,

lasă-mă să plutesc

pe notele Cerului!

Poate-am să găsesc cheia

Porţii veşnic închisă.

 

 

25. VIII. 1991

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

APELE SUFLETULUI

 

Apele sufletului

s-au limpezit de-acum

Nu ştiu când şi cum

am îmbrăcat o haină de foc

drept mesaj pentru drum

Brad am devenit

cu braţele vâslind în jos

şi vârful gândului direct în cer

Nevăzutul lac în mine

cer e

întors

 

Nu mi-a mai rămas

decât contemplarea

punctelor dintre două lumi

indefinite

ca nişte constelaţii

ascunse sub pleoape

şi care-mi aduc

departele aproape

 

Nu mi-a mai rămas

decât aşteptarea

luminării trupului meu

până la topire

până la pierdere

în nevăzutul Zeu.

 

4. XII. 2004

SUNT DOAR UN VAS

 

 

Sunt doar un vas

care tânjeşte

după roua de lumină

după uleiul prea sfânt

Noaptea-mi aţintesc privirea

spre stele

şi devin aşteptare

devin tăcere

fără de gând.

 

Numai aşa

simt că-mi vor creşte

aripi de foc

Numai aşa

îngeri de pază

vor face loc

Înger - soldat

deschide Poarta

să pot să trec –

partea cea vie din mine

e dincolo

Nu mă lăsa

în vremelnicie să mă petrec.

Înger de pază

zidul e-n mine

vreau să-l dărâm

Simt rădăcina

cum mă atrage

din alt tărâm 15. I. 2004

TOT OCOLIT MI-E DRUMUL, DOAMNE

 

 

Mai sus

mai jos

mai sus

mai jos –

tot ocolit

mi-e drumul, Doamne.

 

O scară port

în suflet eu

şi mereu cred

că-mi eşti aproape

dar treapta ei

se rupe des

făcând din Ceruri

ape, ape.

 

Şi, Doamne,

muzică Tu eşti

eşti veşnic muzica Tăcerii

Tăcerea

om, cum s-o aud

decât în clipele plecării?…

 

Încet

Tu mă dezbraci de trup

cum îţi dezbraci cămăşile

şi, Doamne,

nu Te nimeresc

deşi-s deschise uşile.

 

Dar ştiu:

cândva, în asfinţit

când frunze-mi vor zbura în cale

pe calea vântului-am să vin

unind în mine deal cu vale.

 

Şi toţi vor crede c-am murit.

31. I. 2004