poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
CARMEN TANIA GRIGORE -
UN SIMBOL DE SPIRIT ROMÂNESC
O frccvent-premiată poetă, nou acceptată în LIGA SCRIITORILOR filiala BRAŞOV, îşi înscrie numele în panoplia de valori literar-poetice românesti, cu rezonanţe internaţionale, într-o mereu ascendenta preţuire a juriilor şi a cititorilor. Se numeşte Carmen Tania Grigore, este originară din Buzău, locuieşte la Braşov, dar lucrează în Anglia, la Devon.
La noi a venit cu doua carţi, scoase sub egida Asociaţiei Culturale”Renaşterea Buzoiană”: o carte de poeme reflexive şi o alta colocvială, într-un inspirat şi sensibil impuls din “Pulsul ţărânii” românesti, aşa cum se regăseste el, la cele mai înalte cote ale trăirii, în sufletul bolnav de dor al unor ramâni plecaţi departe de ţara. Aceasta a doua carte ”Paşi spre comoara din suflet” este de fapt un dialog liric, o înalta poezie a sufletului între autoare, Carmen Grigore, şi o la fel de sensibila “poeta
a trăirilor românesti’’ ,doamna Alexandra Noica-Wilson, fiica marelui filosof român Constantin Noica. Cele două s-au cunoscut în arealul vieţii de praxis diurn al poetei Carmen Tania Grigore, în “neastâmpărul” căutării sale poetice din filonul de dor românesc...Auzise de d-na Noica, a cautat-o, s-au cunoscut, apoi şi-au îngemănat pentru totdeauna aureola de lumină şi trăire româneasca, topite într-o înaltă vibraţie de nostalgie, dragoste şi preţuire pentru calitatea de român, oriunde s-ar afla el...
Deşi este o carte de proză memorialistică, volumul ”Paşi spre comoara din suflet” este în esenţă o pagină dintre cele mai sensibile carţi de poezie a unei alese trări la unison a sentimentului românesc aparent rătăcit şi apoi regăsit şi amplificat prin destăinuiri, re-trăiri, rememorări în multiplu de doi, de patru, de neam întreg...Dialogul poetic între cele două protagoniste curge fluient,ca-ntr-un firesc poem în proză cu personaje, evenimente şi mai ales trăiri dintre cele mai alese şi sincere, până la nostalgia nestavilită a lacrimii interioare...Aceasta face lectura deosebit de agreabila, dintr-o singura sorbire, cu puternice ”Impresii” –dupa 40 de ani de la “Fiorul copilariei” şi “Mirajul revederilor”, prin “Lecţii de viaţă” şi ”Fuziune spirituală” întru “Lumina suferinţei”.”Ecoul trecutului’’ o va aduce din nou pe d-na Alexandra Noica la Braşov, îi vom derula sub privirile îmbrobonate de lacrimi filmul cu aspecte din viaţa şi munca tatălui său, iar omul din ea neînstrăinat de ţara unde s-a născut va spune din nou “Plâng pentru ţara mea” sau “Puteţi cânta un cântec nou”.
Cartea de poeme “Pulsul ţărânii’’, prima carte a Taniei Carmen Grigore scoasă la Editura Rafet în 2009, este cartea care a impus-o atenţiei şi poate fi socotită cea mai premiată carte a momentului ; oriunde s-a înscris cu ea la vreun concurs a câştigat totdeauna: la Concursul internaţional de Poezie “STARPRESS 2010”, la concursul intenaţional “CARMEN PATRIAE” de la Braşov, la Festivalul ”Primavara tinerilor poeţi” de la Buzău, în antologii, în reviste literara din ţara şi din afara tării.Este o carte-argument privind convingerea trăita ca amplitidine a unei idei, a unei trăiri, a unui gest, este modul în care omul se poate racorda cu frecvenţa sa la frecvenţa datului-dat, a datului sorţii, ca destin asumat, simbol al înţelepciunii şi echilibrului românesc, spre a nu rătăci drumul.
Poemele Taniei Carmen Grigore au bogaţia cuvintelor încarcate cu înalte linii de forţă izvorate din forţa trăirii celor mai profund-omenesti sentimente: demnitatea, echilibrul vieţii, credinţa, iubirea, conştiinţa valorii de sine, împăcarea, iluzia, multe din ele topite în nostalgia copilăriei şi a vieţii îndepărtate: “şoapte dintr-un necuvânt/ toate ce au vrut să fie/ au rămas...copilărie (’’Copilărie”).
Împinsă de un suflu icaric, poeta se simte un Icar al cuvintelor şi-i,, miroase a Platon, a Kant şi a Noica, într-o stare de aşteptare a împlinirii...,,(“Biblioteca de scrum”).Aceluiaşi sentiment al devenirii îi acordă “Încă o şansă ”: ”un dor fără spaţiu/ îmi testează/ grupa de sânge/ încă mă simt compatibilă...”.
Alteori poemele Taniei Carmen Grigore scriu un scenariu tern cu lacrimi ascunse în inimă- “mi-au putrezit ideile/ sub tăcerea de stea (,,Cenuşa de gând”).
Volumul “Pulsul tărânii” aduce cu fiecare poem ceva din fiinţa autoarei cu alesele ei trăiri de simbol românesc, chiar fără acea revarsare diluviană de cuvinte: ”cu o revoltă / întinsă pe pâine,/ ţin ochiul flămând/ în mâini,/ exclus din liturghiile străine/ mă risipsc/ când tu vrei să m-adun”(“Excludere”).
In esenţă, Carmen Tania Grigore întreprinde o lucrare lapidară inspirată, cu mare economie de cuvinte, dar bine plasate, cu miez de simboluri; versificaţia modernă împletita pe alocuri cu poezia clasică asigură o curgere fluentă a rimei interioare, chiar şi atunci când se rupe firul ideii, mărind interesul şi curiozitatea lecturii şi a relecturării “del capo al fine”.
Chiar lapidară fiind, Carmen Tania Grigore excelează într-o aleasă bogaţie de idei şi forme poetice moderne, cu predilectie pentru poezia astrofică. Aceeasi preocupare a concretizării stării poetice a trăirii se face simţita şi în volumul eseistic “Paşi spre comoara din suflet”- un titlu inspirat ales- unde textele au încărcătura poematică a celor mai vibrante poezii de dragoste pentru viaţă şi mai ales pantru oameni, pentru prietenie ridicată la rang de virtute, pentru creaţie în împlinirea careia a găsit cele mai alese şi mai vibrante poeme în proza; sunt poeme trăite autentic din preaplinul calitaţii de român- simbol de sensibilitate şi talent, dar şi de certă promisiune literară, în perspectiva apropiată şi îndepărtată...
VIORICA POPESCU - LIGA SCRIITORILOR FILIALA BRAŞOV
Draga Tania, mi-am permis sa postez acest articol despre tine cu speranta ca nu gresesc, considerandu-te un simbol de spirit romanesc. Felicitari si sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
Dna Cornelia, va multumesc pentru caldura mesajului , sunt onorata!
Petrica, consider o mare cinste faptul de a fi prezentata aici, multumesc din suflet !
Ganduri prietenesti si urari de inalta traire a sarbatorilor !
Adaugă un comentariu
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2025 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"