Picătura de viaţă

[Irina Lucia Mihalca]

Picătura de viaţă

Poezia o găseşte pe poetă, uneori,
în fiecare vers suntem, totu-i acolo...

Din adânc ies izvoarele la suprafaţă,
iar unde-i pânza freatică va fi şi viaţa,
şi setea potolită, şi multe altele...
Sufletul călătoreşte Acolo unde vede Lumina,
existăm pentru că visăm
şi fiecare vis ne ţine-n viaţă.
Eşti călătorul care-mi apari în cale,
cu nesaţ mă priveşti în unduirile de ape.
O apă vie din care vom bea fără a ne mai fi sete!

- Vino, iubirea mea, te chem,
în tine sunt eu, cea visată o eternitate!
Te doare ceva, de închizi ochii mă simţi,
ştii că fericirea şi suferinţa
aduc noi expresii ale spiritului,
nimic nu este între noi, doar eternul iubirii,
punctul pe care nu-l atinge oricine.
O fortăreaţă eşti, lasă-mă să te înving!
Te voi ajuta să plângi de fericire,
să nu vrei să se termină clipa,
pentru că, da, tu vei atinge clipa,
vei ajunge clipa, este un ideal!
Timpul este o iluzie,
renaşterea clipei în care lumina
se rostogoleşte pe rotundul din noi.

Ştiu că iubirea-i singurul etalon cu care
trebuie măsurat timpul,
iar fructul ei, înflorit, pe un pat de maci,
prin osmoza trupurilor, emoţiilor, inimilor.
Cu tine-am trăit cea mai frumoasă călătorie,
- desprinderea de trup -
suflete pereche am fost în acele clipe...
Îmi comunici la un alt nivel,
deja mă pot aşeza mai liniştit în pagina vieţii tale.
Ce face mai real acest vis, ce culoare are iubirea?
Priveşte steaua care străluceşte la fereastra ta!
Sclipeşte mai intens decât celelalte,
O oglindă nouă vei primi de azi pentru un mâine...

Ne-am cunoscut în lumină, sublimă contopire,
inconştientă fericire, eterna clipă surprinsa-n echilibru,
un zâmbet pe unda deschisă de suflete.
Picătura de viaţă de acolo vine!