Aripa cântecului, un dar al iubirii

[Irina Lucia Mihalca]

Aripa cântecului, un dar al iubirii

Cu fiecare respiraţie
ne continuăm călătoria spre esenţă.
În taină, lumini, umbre filtrate,
Cu litere bolduite ţi-e scrisă dorinţa,
pulbere solară, un paradis de-o clipă!

Destrămat de uitare,
prin spaţii goale, cântecul i-l pierzi,
în aşteptarea primăverii ţi-e speranţa,
ţi-e dor de tumultul primei bătăi a inimii
şi-atingerea fiecărui sărut.
În durerea ei, zâmbetul şi-l poartă,
suspine adânci îţi trezesc amintiri.

Inima zdrobită îţi plânge,
e imposibil a fi refăcută
până când auzi un cântec suav.
Angelică melodie, fiorii visului lăuntric!
Cu fiecare sunet reverberat,
vocea ei ţi-e acoperişul cerului tău,
încă mai ai zâmbetul ei minunat şi cântecul.
Un dar al iubirii, un dar al vieţii!

În drumul tău lung,
vei întâmpina noi şi noi obstacole.
Acum ştii că vei păstra nestinsă flacăra
care te-a însoţit un timp.
O torţă care-a ars să-ţi continui călătoria,
spre a pătrunde
în adâncimile labirintului peşterii tale.

Ai avut nevoie de torţa asta!
Poate că alta s-ar fi aprins,
mai rapid sau mai intens,
lăsându-te-n beznă, la câţiva paşi,
copleşit de sunete, de gânduri ţesute de minte.
Poate că era nevoie de flacăra ei
să te-nsoţească o bună bucată de drum,
spre a-nţelege
că poţi să-ţi continui călătoria
cu imaginile comorilor văzute în lumina ei.

Să mergi până la capăt, fără luminile stinse,
e-adevărata provocare, îi spuneai cândva!
Unde e graniţa ei?