PE FAŢĂ, PE DOS ŞI PESTE TOT

[Mihaela Moşneanu]

Te urmărește cineva din față
nu vrea să urmărească din spate
că s-a plictisit să tot trădeze
când raza vizuală pălește-n fața
razelor ce spintecă întunericul și ce
crezi? din față și-o culege cu vârf și-ndesat
fiindcă așa merită trădătorii
ce-o dau pe la spate să și-o ia pe față.

O punere la zid - nu contează dacă
e din piatră lemn fier sau orice altceva -
dar dacă s-ar rupe o bucată în formă de
cruce din zidul acesta cei înjunghiaţi pe
la spate drept în sufletul care şi acum
freamătă când trecutul le dă câte un pumn
ar avea puterea de a-i răstigni pe rău-făcătorii
vieţii lor atunci ce uşor ar plăti toţi
nemernicii şi suferinţele lacrimile ar
mai seca şi ar fi puţin loc să păşească
pe drumul lor mai mulţi nu doar acei
care nu ştiu altceva decât să înjunghie.

Însă nu e precum gândurile care
uită de întoarcerea obrazului - nu
c-ar fi uituc omul dar învârtindu-şi şi
sucindu-şi mereu planurile Îl
pierde din vedere pe Cel Mare -
pentru că gândul negru triumfează
plecându-se în faţa ispitei azvârlită-n
faţă şi din omul cel mai bun
tot mai se scutură câte-un strop
de bunătate pe jos şi ura îl culege
flămândă ca de fiecare dată şi-l savurează
cu poftă plescăind din limbă în timp
ce răutatea se naşte şi creşte-n invidie.

Aşa se-njunghie oamenii
pe faţă pe dos şi peste tot şi-ajung
să-şi facă o viaţă dublă pe o parte
frumoasă cu ochiul liber pe de altă parte
plină de pandalii şi într-un întuneric
de-o sută de ori mai încurcat decât
atelierul de scule ale unui constructor
după care şi-o primesc la fel de însutit
tot pe faţă şi pe dos - nu contează decât
bunăstarea fiecăruia după bunu-i plac.

Mihaela Moşneanu