ÎN BĂTAIA VÂNTULUI...

[Mihaela Moşneanu]

Culege omul de-a lungul timpului de toate,
să-l ajungă din urmă binele ca pe roate
în aer, care se-nvârt după o direcţie
pe care o vrea el la orice intersecţie.

Aşadar îşi burduşeşte mintea cu defecte,
minciuni şi răutăţi, să aibă adânci efecte
asupra semenilor şi a societăţii,
călcând drept pe coclaurile nedreptăţii.

Fie că merge cu vreun Peugeot sau cu pe josul,
că piciorul şi aşa îşi foloseşte osul,
bătând întruna direcţia pe muşchi şi pe nervi,
care automat şi necondiţionat sunt servi

Atât trupului, cât şi minţii învolburate
pline de planuri, când unite, când separate,
după grosimea intereselor căciulate,
dar pe sub căciulă fiind aşa de îngălate.

Astfel construieşte sau dărâmă aparenţe
din care sunt observate atâtea carenţe,
care în loc să trezească semne de-ntrebare,
se strâng mai tare interesele între bare.

Doar vântul capricios în nesimţirea lui faţă
de simţurile Pământului la suprafaţă
întoarce roţile de nu mai ştie nici el cum,
şi-i subjugă pe oameni în bătaia lui, oricum.

Mihaela Moşneanu