Pata de pe plafon şi clorul

[Vasilica Ilie]

Locuiesc într-un bloc cu patru nivele, la parter. Aşa cum vi se întâmplă, uneori, să fiţi inundaţi de către vecinii de deasupra, aşa mi s-a întâmplat şi mie în vara aceasta. Vecinul de la etajul unu,  m-a inundat. Pe plafonul din baie s-a format o pată cam de mărimea unei mingii. Nu am fost la uşa lui  să-l iau la întrebări  care a fost cauza pentru că, imediat, am auzit zgomot în baia lui, semn că repara instalaţia sanitară. L-am iertat de data aceasta şi în gândul meu am zis că a doua oară nu o să-l mai iert.

De câte ori intram în baie şi vedeam acea pată, mă indispunea. Într-o duminică o invit pe prietena mea la mine, la masa de prânz şi îi povestesc păţania, chiar, arătându-i-o.

-      Nu-i nicio problemă, draga mea, şi eu am avut o pată destul de mare la bucătărie de la conducta pluvială care s-a fisurat ( şi care trece printr-o ghenă, lipită de peretele unui colţ de bucătărie), inundand peretele. S-a făcut o pată destul de mare. Am angajat o firmă de curăţenie, de curând, pentru o curăţenie generală în toată casa şi au dat cu clor pe locul unde a fost pata, astfel că s-a albit locul, arată foarte bine.

-      Pur şi simplu, cu clor?

-      Da, ce te miri? Când fierbeam rufele, înainte vreme şi puneam clor, nu ieşeau albe?

-      Da, ai dreptate! O să încerc şi eu!

Abia am aşteptat weekendul următor să mă apuc de treabă şi să dau cu clor tot plafonul, să fie alb uniform. Zis şi făcut. Golesc o sticlă cu pulverizator pe care o aveam cu soluţie pentru geamuri şi pun clor în ea. Îmi pun o băsmăluţă pe cap, să nu mă stropesc pe păr, îmi iau un scaun de la bucătărie, mă sui pe el ca să ajung la plafon şi încep întâi cu pata.

Foarte încântată că totul a ieşit alb, m-am gândit să fac tot plafonul. Fără să îmi pun ceva, protector, clorul fiind ştiut ca un gaz cu miros sufocant, continui lucrarea. Simţeam o ameţeală, dar în gând îmi spuneam cu bucurie că trebuie să termin ceea ce am început, mai ales ca în urma pulverizării cu clor, în urmă, plafonul rămânea alb, ca spuma laptelui. Aşa, ameţită, am continuat; nu ştiu cum am reuşit să-mi ţin echilibrul pe scaun. Tocmai când eram la ultima porţiune, aud ca prin vis:

 -Sărut mâna, mamă! Ce faci aici? Nu ai auzit când am intrat pe uşă?

Era fiul meu care venise în vizită, neanunţat, având cheile de la apartament. A intrat, eu, neauzind zgomotul făcut de chei pentru că în baie era alt zgomot; cel al ventilatorului care se declanşează odată cu întrerupătorul, când aprind lumina. Dau sa privesc în partea de unde venea vocea fiului meu şi mă dezechilibrez. Noroc că el a fost pe fază şi m-a prins în braţe. M-a dus pe balcon, unde geamurile erau deschise, m-a aşezat pe un scaun şi am stat până mi-am revenit din ameţeală.

-      Mamă, văd că nu te astâmperi, deloc! Nu ai fost conştientă de pericolul care te păştea, folosind clorul într-o camera închisă, fără ventilaţie naturală?

-      Ba, da, dar am zis că o să termin repede plafonul şi n-o să mi se întâmple nimic rău. Am lăsat şi uşa deschisă de la baie.

-      Offf! Dacă nu veneam eu la timp, sunt sigur că te găseam căzută jos, într-o stare nu prea confortabilă.

După ce mi-am revenit m-am gândit la consecinţe serios, dar, în glumă, îi spun fiului meu:

-      Ai văzut ce plafon frumos, alb, a ieşit? Mă mândresc, este ca şi cum aş fi inventat eu acest procedeu!

-      Păi, eu zic să înscrii invenţia ta la OSIM, dacă tot te mândreşti cu ea! spuse tot în glumă,  fiul meu.

Au trecut vreo două luni de zile cât m-am bucurat de plafonul alb. De câte ori mergeam în baie mă uitam cu drag la „invenţia” mea. Într-o zi văd o umflătură pe plafon şi o bucăţică de humă lipsă. În altă zi, alta. Plafonul de la baie se umfla pe zi ce trece şi pierdea aproape zilnic câte o bucaţică din el. Eram dezamăgită, alarmantă, îmi venea să plâng. Când a venit fiul cu familia lui, de ziua mea de nume, plafonul de la baie era pe trei sferturi „decojit” de humă. Nu i-am spus nimic până nu a observat cu ochii lui”minunea”. După ce a ieşit din baie râzând, îmi spuse: 

-      Ei, mamă, s-a ales „praful” de invenţia ta! Ai mai dat-o cuiva?

-      Nu, mamă, nu am apucat, că nimeni nu s-a plâns de vreo pată pe plafon, spre fericirea lor!

Urmează ca în primăvară să chem pe cineva să-mi cureţe plafonul şi să dea cu humă şi sper ca plafonul să arate alb ca spuma laptelui, aşa cum a fost când am dat cu clor.